“Dansul este cea mai frumoasă artă, pentru că el nu e tradus prin abstractizarea vieţii; el este viaţa însăşi”, spune Havelock Ellis. Într-adevăr, avea dreptate, dacă ne gândim că prin dans ne putem exprima liberi, fără constrângeri. Nu are limite, nu are bariere... pur şi simplu se simte şi se exprimă. Apariţia unui club de dans sportiv în Curtea de Argeş şi numărul celor interesaţi de el ne-a determinat să facem o scurtă istorie a dansului.

Dansul din Antichitate

La indienii antici, dansul însemna geometria ideală a formei. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, era considerat sursa oricărei activităţi, dar şi Prinţul suprem al dansului. Cele 108 stiluri inventate de el s-au transmis până la învăţatul Bharata, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri despre dans, poezie şi teatru).
Numeroase forme de rafinament a cunoscut dansul şi în rândul grecilor antici. Românii au preluat dansurile greceşti şi au realizat forme noi. Unul dintre cele mai cunoscute dansuri era cel practicat în cursul lunii martie, odată cu sărbătorirea lui Marte, zeu al războiului. Aristotel explica originea ritmului prin funcţile fiziologice ale omului, referindu-se mai ales la bătăile inimii, metronomul perfect. Dansul înseamnă emoţie, dar înseamnă şi cucerirea spaţiului sau curajul de a depăşi mobilitatea. Mallarme spunea: “... orice emoţie ar pleca de la noi lărgeşte un spaţiu ce se năpusteşte asupra noastră şi-l încorporează”.

Dansul european

Acesta datorează mult curţilor regale. La început dansurile de palat erau forme ale dansurilor de la sate. De exemplu “Bramb”, unul dintre ele, a fost transformat şi stilizat pentru a putea fi interpretat de aristocraţii vremii. Cu timpul însă, dansurile au evoluat. Astfel, în secolul al XVI-lea, la anumite dansuri de palat precum “Pavano” sau “Galiardul” au fost adăugaţi paşi complicaţi sau mici sărituri. Dacă până atunci exista tendinţa “dansului în grup”, în spectacolele de palat a apărut cuplul femeie-bărbat, spre deosebire de practica din celelalte culturi. Unul dintre aspectele dansului era erotismul, sugerat cu fineţe în “Menuet”, dans din secolul al XVIII-lea ce simula un fel de duel amoros.
În urma revoluţiei sociale din secolul al XVIII-lea, clasa mijlocie s-a îmbogăţit şi au apărut săli de bal şi alte localuri publice dedicate divertismentului. Dacă până atunci dansatorii formau perechi numai cu cei apropiaţi ca rang social, acum devenise ceva obişnuit “fuziunea” între aristocraţi şi cei de rang mediu. La sfârşitul secolului a apărut un nou dans, care le-a întrecut pe celelalte - Valsul. Apariţia lui a fost una revoluţionară şi, deşi moraliştii au fost scandalizaţi, valsul a rămas şi a fost apoi urmat de viguroasa polcă sau alte dansuri de perechi.
Între timp, dansul de palat a dus la apariţia dansatorilor profesionişti, care evoluau în faţa spectatorilor şi a ajuns ca la începutul secolului al XX-lea să devină dans sportiv, împărţit pe două secţiuni: standard şi latino-american.

Dansurile standard

- Valsul lent este un dans de origine engleză, apărut în anul 1874 într-un club select din Anglia. Prima dată se prezenta ca un dans importat din S.U.A., numit “Boston”.
- Tango-ul a avut ca predecesor “Milonga”, un dans din Brazilia. I-a fost schimbat numele de “Milonga” deoarece aducea aminte de ghetourile Buenos Aires-ului. Încă din anul 1900 s-a încercat introducerea tango-ului şi în Europa.
- Slowfox-ul este înaintaşul “Foxtrot-ului”, dans apărut la începutul anilor ‘20. Multe dintre figurile acestuia, adaptate sau nu, au fost introduse ulterior şi în valsul lent. Paternitatea “Foxtrot-ului” este atribuită unui actor american de vodevil, Henry Fox. Unii cred că s-a numit “Slow Fox” după numele lui. Alţii sunt de părere că, de fapt, asemănarea cu mersul vulpii (eng. - fox) i-ar fi dat denumirea.
- Quick-step-ul s-a dezvoltat în timpul primului război mondial în suburbiile New York-ului. A apărut la sfârşitul anilor `20.

Dansurile latino-americane

- Samba îşi are originile în Africa, însă a fost descoperită în Brazilia, devenind cu timpul dans naţional.
- Cha-cha este o figură a “Mambo-ului”. Până la începutul anilor `50, aceasta a schiţat un nou dans, “Cha-Cha-Cha”.
- Rumba este un termen generic ce acoperă o mare varietate de nume ale unei muzici sau ale unui dans din vestul Indiei.
- Paso-doble este singurul dans care nu-şi are originea în cultura “Negro”, fiind originar din Spania. A început să câştige popularitate în jurul anilor 1920, punctul culminant fiind anul 1926.
- Jive-ul este un dans adus din America, dar tot cu origini africane. Muzica de “Jive” s-a dezvoltat în perioada anilor ‘50-`60 prin ritmuri săltăreţe şi melodii plăcute.
Aşadar, dinamismul este caracteristica tuturor acestor dansuri. Dacă aceasta a fost o introducere, vor mai urma articole care vor explica, în cele mai mici detalii, evoluţia fiecărui dans şi caracteristiciile specifice fiecăruia.