Mâine este ultima zi în care cititorii ziarului nostru pot aduce la redacţia ARGEŞ EXPRES taloanele de concurs pentru a merge gratis la piesa de teatru “Dom Juan”. Aceasta se va juca joi, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură “George Topîrceanu” în interpretarea actorilor de la Teatrul “Al. Davila”, regia Bogdan Cioabă. Pentru a intra în posesia celor trei invitaţii a câte două locuri, concitadinii trebuie să decupeze cât mai multe taloane şi să le aducă la sediul cotidianului nostru până mâine, la ora 15.00, când se va face şi extragerea câştigătorilor. Numele acestora vor fi făcute cunoscute în ediţia de joi a ziarului ARGEŞ EXPRES, iar câştigătorii îşi vor putea ridica invitaţiile în aceeaşi zi, până la ora 17.00.