Ne încearcă Dumnezeu?

Peste firea ţării, că avem şi noi o ţară, ca toţi oamenii harnici şi de treabă, de multe ori şi în multe chipuri a fost, este şi va fi mai încercată de tot felul de situaţii, mai mult sau mai puţin grave.

S-au abătut asupra noastră invaziile multor neamuri, din cele patru zări ale lumii. Războaiele au măcinat fiinţa Neamului Românesc, fără cruţare şi aproape tot timpul. Bolile au tăbărât ca lăcustele, asupra trupului şi a sufletului nostru, atât de încercate în decursul istoriei, necruţătoare cu un Neam, care a învăţat să fie mai tare ca piatra.

Filosofiile şi inepţiile, din Răsărit sau Apus, au biciuit inima, mintea şi sufletul nostru, învăţate să se bucure de pace şi binecuvântarea lui Dumnezeu Drăguţul, cum rostesc ardelenii, între boabe de lumină şi amiros de iasomie.

Secetele infernale, ploile aprige, piatra necruţătoare, furtunile îndârjite şi repetate, deasupra capetelor noastre, a caselor unde locuim, peste grădinile şi fântânile cu apă lină, peste straturi şi grădinile cu grâne şi tot ce cuprinde regnul mineral, vegetal, animal şi uman, duc mereu la disperare şi vehemenţă.

Viitura asupra argeşenilor, s-a arătat, cu primejdie mare, şi prin zona Bascovului şi împrejurimile Piteştiului.

Calamitatea s-a abătut ziua. Aşa s-au mai putut salva oamenii şi strânsura lor, de zi cu zi.

Încercarea aceasta ne învaţă că este bine, ca în fiecare zi să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu noi înşine, să ne rugăm în fiecare dimineaţă, amiază, seara şi la miez de noapte, pentru ultima oară, încredinţându-ne viaţa în mâna lui Dumnezeu. Să dăruim tot prisosul - adică strânsura noastră - celor care au nevoie, azi, acum, că mâine poate fi prea târziu!

Să facem şanţurile pe lângă case şi curţi; să desfundăm podeţele, într-un iureş crescând, să zidim şi să consolidăm trainic, iar casele şi gospodăriile să le aşezăm pe sol tare, pe dealuri cu fântâni şi izvoare răcoroase.

Cu înţelepciune, să ne apărăm viaţa şi vatra dătătoare de bucurie!

fShare

Tweet