Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 aprilie 2024 08:55

Schimbări majore pentru noul an şcolar!

 

Potrivit Ministerului Educaţiei, anul şcolar 2016-2017 va debuta cu o serie de schimbări şi noutăţi în materie de politici educaţionale, pe care a decis să le adopte cu scopul de a sprijini elevii, profesorii şi părinţii. În acest sens, în ultimele două luni au fost luate mai multe măsuri: a fost adoptat, în premieră, Statutul Elevului, s-a stabilit acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, conform prevederilor legale, s-a votat decontarea integrală a navetei elevilor, s-a revizuit cadrului legal privind combaterea segregării şcolare, dezvoltarea învăţământului profesional-dual şi profesionalizarea managementului şcolar. Referitor la acest ultim aspect, ministrul Mircea Dumitru a fost categoric: "După 10 ani de intruziune politică în şcoală, credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului şcolar. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri."

Totodată, şi în structura noului an şcolar vor exista schimbări. Mai precis, au fost corelate perioadele de vacanţă şi perioadele de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale. De asemenea, programul naţional "Şcoala Altfel" a fost flexibilizat, urmând a se desfăşura pe durata a 5 zile lucrătoare, dar lăsându-se la decizia comunităţii şcolare alegerea perioadei pentru derulare, având la dispoziţie următoarele posibilităţi: 21 noiembrie-2 decembrie 2016, 27 februarie-31 martie 2017 şi 15 mai-9 iunie 2017 (pentru învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie-2 decembrie 2016, 27 februarie-31 martie 2017 şi 15 mai-9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). Au fost optimizate şi calendarele de desfăşurare a examenelor naţionale, cu scopul de a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare. Drept urmare, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va finaliza pe 24 iulie, iar a doua va avea ca punct de încheiere data de 21 august.

Pentru descongestionarea activităţii din timpul vacanţei de vară, s-a stabilit ca examenul pentru definitivare în învăţământ să se organizeze în perioada vacanţei de primăvară (adică în luna aprilie).

După mai multe discuţii legate de modul în care se rezolvă contestaţiile, s-a luat decizia ca, de anul acesta, să fie eliminată prevederea conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai dacă între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte. Aceasta după ce s-a constatat că este discriminare ca aceia care au note peste 9,50 să le poată mări chiar şi cu o sutime, iar ceilalţi, doar dacă au cu 0,5 mai mult decât nota iniţială. În plus, ministrul este de părere că orice sutime contează la media finală. 

O altă modificare priveşte procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, unde ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă de la 25% la 20%, pentru a se accentua importanţa Evaluării Naţionale la finalul clasei a VIII-a. De altfel, repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza de acum într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei.

Pentru a se reduce procesul de debirocratizare a activităţii în şcoală, a fost redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ, de la 24 la 7, pentru ca profesorii să nu mai fie ocupaţi cu hârtii şi tabele.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.