Precizări ITM Argeş despre angajarea persoanelor cu handicap

Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată şi completată prin OUG 60/2017, ordonanţă ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel, potrivit actului normativ în discuţie, începând cu data de 1 septembrie 2017 se modifică după cum urmează: autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi; autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. În scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice publice, au obligaţia organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituţia publică. Unităţile protejate pot fi înfiinţate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, cu personalitate juridică, dar şi fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri în cadrul instituţiilor publice. "Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 78, alin. (2) şi (3) din lege - redate anterior - se fac de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 83, alin. (1), lit. b) din lege, dreptul personelor cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă de a beneficia de adaptare rezonabilă la locul de muncă, se face de către personalul Inspecţiei Muncii", ne-au transmis reprezentanţii ITM Argeş. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!