Altă pereche de dansatori argeşeni se remarcă la concursuri naţionale: Andrei Petre şi Ana Maria Baltag!

Clubul HobbyDance-AdoreMio din Curtea de Argeş, coordonat de prof. Ion Gîrtonea, se poate mândri cu noi vlăstare care se ridică spre culmile succesului. Este vorba despre perechea de dansatori formată din Andrei Petre şi Ana Maria Baltag, doi copii foarte talentaţi şi ambiţioşi, care evoluează în cadrul clubului de aproximativ 3 ani. Ce-i drept, până de curând, au participat mai rar la concursuri, dar a venit şi momentul de afirmare, aşa că au început să fie mai activi în spaţiul competiţional. Şi asta pentru că, din câte ne-a declarat prof. Ion Gîrtonea, cei doi copii sunt foarte hotărâţi să treacă la secţiunile Standard şi Latino din clasa Hobby, care vizează competiţii de nivel ridicat, evident fiind susţinuţi şi de către părinţi. Aşa se face că, duminică, Andrei şi Ana Maria au participat Cupa DANCEWAY, concurs naţional organizat de Clubul Apollo din Bucureşti împreună cu Federaţia Română de Dans Sportiv, care vizează promovarea dansatorilor în clase valorice precum H, E, D, C sau OPEN. Perechea din Curtea de Argeş a participat la secţiunea Precompetiţional, unde s-a calificat în semifinale, pornind din etapa eliminatorie, ocupând locul 8 în clasament. Pentru moment, rezultatul este unul destul de bun şi, cu siguranţă, îi va ambiţiona să muncească mai mult pentru a obţine ceea ce-şi doresc.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!