Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 08:15

Nici în toamnă nu stăm bine cu rata de promovabilitate la BAC!

 Vineri, notele iniţiale obţinute de candidaţii la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat au fost făcute publice. Cei nemulţumiţi de rezultate, care au făcut contestaţii, îşi vor afla notele finale abia joi. Până atunci, situaţia la ora actuală este jalnică. Rata de promovabilitate la nivel de ţară este, de această dată, 26,90%, adică mai mare cu 0,90% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%). Din totalul celor 45.120 candidaţi înscrişi la nivel naţional, s-au prezentat 35.642, iar dintre promovaţi, 7.050 candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.553 din promoţiile anterioare. Nu mai puţin de 119 candidaţi au fost eliminaţi din BAC pentru tentantive de fraudă, iar aceştia nu vor putea să se înscrie la următoarele două sesiuni. La nivel de ţară n-a existat vreo medie de 10, însă vorbim totuşi despre sesiunea de toamnă... Rate de promovabilitate peste 30% s-au înregistrat în judeţele Neamţ (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%), Cluj (31,77%), Sibiu (31,71%), Bacău (31,19%), Gorj (30,75%), Alba (30,35%) şi Vaslui (30,33%). Judeţe situate sub 20% sunt Giurgiu (15,82%) şi Ilfov (15,40%). În Argeş au fost înscrişi 1.573 candidaţi, dintre care 7 au fost eliminaţi pentru fraudă, 323 nu s-au prezentat, numai 361 reuşind să promoveze examenul. Rata de promovabilitate în judeţul nostru este de 22,95%. Cea mai mare medie obţinută a fost 9,58 (Rareş Liţescu, de la Colegiul Teoretic "Ion Cantacuzino"- Piteşti).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.