Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 05:43

Proba practică de la Curtea de Argeş trebuia anulată!

Instructorii auto din Curtea de Argeş sunt hotărâţi să-i ceară prefectului de Argeş, Mihai Oprescu, să schimbe ordinul prin care s-a dispus ca elevii lor să susţinuă proba practică la Piteşti, dacă au picat de trei ori la Curtea de Argeş. "Deocamdată nu am întâlnit vreo situaţie în care un cursant al şcolilor din municipiu să pice de trei ori proba practică, dar atunci când se va întâmpla, suntem hotărâţi să-i cerem prefectului să modifice ordinul, deoarece este absurd", a declarat Marian Drăguţ, instructor auto din Curtea de Argeş. "Speram să nu se aplice, dar din informaţiile pe care le avem, elevilor li s-au explicat noile condiţii de obţinere a permisului de conducere încă de când şi-au depus dosarele", a mai precizat acesta. 

 

Derogare pentru Curtea de Argeş şi Câmpulung!

 

Decizia a fost luată la nivel naţional de către Direcţia Generală pentru Înmatricularea Vehiculelor şi Obţinerea Permiselor de Conducere, care a stabilit că nu este necesară deplasarea în teritoriu pentru susţinerea probei practice, ţinându-se cont de distanţa dintre oraşe. "Ordinul a intrat în aplicare de la momentul semnării lui, iar consultarea cu reprezentanţii şcolilor auto nu este prevăzută în regulamentul intern", a declarat Nicuşor Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş. "Modificarea vine în urma unei directive dată la nivel naţional de către Direcţia Generală pentru Înmatricularea Vehiculelor şi Obţinerea Permiselor de Conducere, care a stabilit că în funcţie de distanţa dintre oraşe nu ar fi fost necesar să se meargă în teritoriu pentru susţinerea probelor practice. Iniţial s-a cerut eliminarea susţinerii probelor practice la Curtea de Argeş şi Câmpulung. Însă în urma solicitărilor pe care le-am avut am reuşit să obţinem o derogare şi cursanţii au posibilitatea să susţină proba practică în municipiul de domiciliu, dar în limita a trei încercări", a mai adăugat Nicuşor Ciobanu. În şirul acesta de nemulţumiri, cei mai dezavantajaţi sunt cursanţii, care vor fi obligaţi să susţină proba practică la Piteşti, pe un traseu pe care nu îl cunosc!

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.