Eforturi pentru oprirea exodului forţei de muncă româneşti

Guvernul României doreşte relansarea şcolilor profesionale în cel mai scurt timp posibil, în primul rând, pentru oprirea exodului, apoi pentru întoarcerea a cât mai multe persoane în ţară, şi nu în ultimul rând pentru aducerea acelui contingent pentru lucrătorii non-UE. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că există deja mai multe grupuri de muncitori români care au renunţat la planul de a pleca din ţară. "Pentru a încerca să-i aducem acasă pe românii noştri din Uniunea Europeană, am folosit în primul rând o bursă online a locurilor de muncă, pe acel site dedicat, Eurest, site legat de ANOFM, deja începem să dăm rezultate, sunt persoane care lucrează în Spania şi Italia care îşi doresc să vină acasă, iar patru loturi de câte 25 persoane care în februarie îşi doreau să plece din ţară au renunţat şi au semnat din nou contractele de muncă cu angajatorii lor. Am identificat aici această necesitate a României de a construi mai mult în următoarea perioadă, de la autostrăzi până la spitale şi la a remoderniza ceea ce avem", a punctat acesta. De altfel, ministrul a subliniat faptul că măsura de creştere a salariilor medicilor ara avea ca efect reducerea aproape la zero a plecării din ţară a acestora.
În ceea ce priveşte măsurile de încurajare a programelor de formare prin ucenicie, se pare că nivelul de participare a fost coborât la 4 clase. "Sunt măsuri pe care le-am gândit şi le-am luat din timp, prin încurajarea mediului de afaceri de a forma ucenici. Este o măsură foarte importantă, cu un sprijin material foarte consistent, de 2.250 lei pentru fiecare ucenic format, pe lună, pentru întreprinzători. În acest sens, am coborât nivelul unde o persoană poate participa la ucenicie, de la 8 clase la 4 clase, şi acum , în funcţie de complexitatea muncii, perioada de ucenicie durează de la 1 la 2 ani, iar în această perioadă întreprinzătorii primesc un sprijin de la stat în valoare de 2.250 lei pentru fiecare ucenic format", a adăugat Marius Budăi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It