Pastorală de Ziua Învierii Domnului Iisus Hristos

"Domnul Iisus Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig" (Filipeni 1, 20-21)

Hristos a Înviat!

Dreptmăritori creştini români, iubitori ai Învierii Domnului Iisus Hristos,

Ca în acordurile nemuritoare ale muzicii cereşti, îndrăznim să ne îndreptăm gândirea noastră, pătrunsă de bucurie şi sfială, pe cât se cuvine, către Atotputernicul Dumnezeu, Cel în Treime preaslăvit: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru a-I aduce prinos de mulţumire şi recunoştinţă, ca şi până acum, şi mai ales azi, de Ziua Învierii Domnului Iisus Hristos!
În fiecare zi, în fiecare clipită, Îţi aducem Doamne Dumnezeule, ca fiind ale Tale dintre ale Tale, lacrimile de bucurie, că Te-ai gândit la noi, ne-ai întrupat pe fărâma aceasta de Pământ, care în chip neodihnit, de mii şi miliarde de ani, cântă slavă de mărire!
De fiecare dată, când în Atotştiinţa Ta, din nou întrupezi o fiinţă, care vine în leagănul străjuit de îngerul păzitor, înţelegem că "fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului"!
De aceea, de la începutul existenţei noastre, avem ca zestre dumnezeiască pecetea Sfintei Treimi, de a fi unici şi noi înşine, după cum Dumnezeu este Unic, El Însuşi!
Astfel, în gândirea noastră românească, având ca prelungire Însăşi gândirea Bunului Dumnezeu, suntem îndemnaţi: "Să fim noi înşine sub stelele noastre şi să îngăduim şi celorlalţi să fie şi ei - tot ei înşişi - sub stelele lor!"

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

În decursul timpului, al cărei margini nu le vom putea cuprinde niciodată, grija pentru om a fost o chemare tainică, mai ales că el, dintru începuturi a fost gândit şi întrupat după Sfatul Treimic: "Să facem om după Chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul".
Dar n-a făcut numai pe Protopărintele nostru Adam, care se tâlcuieşte: lut sau pământ, ci a făcut şi bucuria lui de mai târziu: "Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după Chipul lui Dumnezeu i-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul".
Am dorit să subliniem, cu deosebire, actul primordial al Creaţiei, pentru a se înţelege că omul, creatură supremă a lui Dumnezeu, este izvodită şi pusă stăpână peste tot ce a zidit Domnul Dumnezeu.
În această zidire, trupul plămădit de Dumnezeu - astfel El fiind primul Artist Olar din Univers, a primit de la Dumnezeu o putere absolută, pe care o avem şi noi azi, sufletul: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie".
Binomul: trup şi suflet, din trecutele vremi, şi azi se păstrează în aceeaşi ecuaţie divino-umană, neschimbat, după cum ştim toţi despre tainele genomului uman şi ADN-ul arhicunoscut!
După nenumăraţi ani, trecuţi în negura istoriei, Sfântul Apostol Pavel ne aminteşte ceea ce noi am cam uitat în decursul vieţii: "Nu ştiţi oare că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi".
Fără nicio îndoială, precizarea că noi, cu trupurile şi sufletele noastre, fiecare în parte, suntem pentru totdeauna, templul lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt locuieşte în noi, dar mai presus de toate, vestea că "sfânt este templul lui Dumnezeu, care suntem noi" este, fără doar şi poate, cea mai înaltă stare la care putem ajunge, din mila Domnului!
Cum am ajuns la această stare unică şi atât de înaltă? Răspunsul îl avem din Scriptura Sfântului Apostol Pavel: "Iisus Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte!"
Această "preaslăvire a lui Iisus Hristos în trupul nostru, prin viaţă" este un "program" în accepţiunea de azi a cuvântului, "program de viaţă", care se realizează pe parcursul vieţii noastre, între naşterea noastră şi plecarea din frumuseţea acestei lumi văzute în frumuseţea lumii nevăzute, cu ochii noştri pământeşti.
Prin jertfa şi Învierea Domnului Iisus, ca Fiu al Omului, noi, binecuvântata creatură, am luat şi luăm din harul iertării păcatelor noastre, şi răbdând încercările vieţii, avem bucuria "ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru". Adică, mai pe înţeles, Însuşi Hristos vine în ajutorul nostru, ca să nu fim singuri, mai ales la marile încercări "ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor".
Doar aşa vom putea birui păcatele şi slăbiciunile noastre, dorind să scăpăm de ele şi să ne sfinţim viaţa sufletească şi trupească. Lucrare grea, dar posibilă!

Dreptslăvitori Creştini şi Creştine,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a adus răspuns la toate întrebările şi slăbiciunile omenirii. Noi, fiind în trupul nostru, pe care îl purtăm pe picioare de atâţia ani, ştim că "locuinţa noastră pământească se va strica, dar avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, căci de aceea şi suspinăm, în acest timp, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră din cer... Căci noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim... îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul!"
Viaţa noastră, aici pe pământ, are un număr de ani: 70, după Sfânta Scriptură. Cei în putere, zice prorocul David: 80! Ce este mai mult, este necaz şi durere. Ştiu cei tineri, de diferite vârste!
Dacă mintea cea mai luminată a geniului românesc a spus că, nu credea că va învăţa a muri vreodată, noi, cei care credem în Jertfa lui Iisus pentru ispăşirea păcatelor omenirii şi mai ales aşteptând ziua ca să ne întâmpine, cu îmbrăţişarea împărătească a iubirii dumnezeieşti "avem încrederea şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul. De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bine plăcuţi Lui".
Între noi oamenii şi Iisus Hristos este absolut necesar să fie o legătură ca între Părinte şi fiii Săi, ca între Prietenul Împărătesc şi zidirea Sa binecuvântată, şi mai ales ca între prieteni de viaţă, binecuvântaţi cu toate virtuţile şi bucuriile duhovniceşti. Din clipa în care Domnul Iisus Hristos, Logosul Divin şi Fiul Omului, S-a coborât din Ceruri, S-a născut, a vieţuit, S-a jertfit, a murit pe Cruce, a Înviat, a coborât la iad, a încurajat pe ucenicii Săi şi apoi S-a Înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui, guvernând Universul având grijă de fiecare dintre noi, mai ales că: "Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rău".
Totdeauna, când auzim cuvântul biblic, rostit cu necruţare, că vom fi judecaţi de toate păcatele făcute prin trup, ni se întunecă privirea şi ne apucă îngrijorarea. Toate îmi sunt dragi, în afară de judecata din urmă! La noi, în Ortodoxie este, în cadrul Sfintei Liturghii, cea mai completă şi îndrăzneaţă cerere. Auzim mereu rostindu-se:
"Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos!"
Ce poate fi mai bine şi frumos: "Sfârşit creştinesc vieţii noastre!"
Chiar şi "fără durere"!
Ba, mai mult: "neînfruntat"!
Cum să nu fie şi "în pace"! Iar ca vârf al cererii: "Şi răspuns bun la Înfricoşata Judecată a lui Hristos!"
Nu-i nicio problemă, dacă păzim poruncile lui Iisus şi facem fapte bune, vom avea şi răspuns bun la Înfricoşata Judecată a lui Hristos! Dacă am făcut doar 50% fapte bune, ce va fi? Imediat să mărim procentul la 100%. Dacă n-am prea făcut nimic? Să ne apucăm de îndată de bună comportare socială şi morală.
Cred, nestrămutat, că nimeni dintre noi, nu poate lăsa la voia întâmplării viaţa sa, dăruită din iubire de Domnul Dumnezeu. Este darul unic şi cel mai de preţ! Se impune ca noi să avem o grijă deosebită faţă de trupul şi sufletul nostru, zidirea care poartă pecetea Sfintei Treimi, chiar din clipa Creaţiei. Nu ne putem delăsa în privinţa salvării şi mântuirii noastre. Trupul şi sufletul nostru nu sunt sortite pieirii prin trecerea din viaţa aceasta, pentru că putem zice ca poetul despre Iisus: "Ai cunoscut moartea/ nu de deasupra ei/ ne-ai promit veşnicia/ ci prin ea ai trecut/ O, Iisuse!, învăţându-ne şi pe noi trecerea".
Garant şi nădejde tare, avem pe Iisus Cel Înviat din genunea morţii şi mai mult, dacă ne îndreptăm viaţa şi punem început bun, s-ar putea ca Dumnezeu să ne cruţe de judecata Sa, iar despre Înfricoşata Judecată, să ne ierte pentru totdeauna, cum a făcut-o în Istoria Iertărilor, cu locuitorii din oraşul Ninive, care erau toţi păcătoşi, într-un oraş de 120.000 de suflete.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Viaţa noastră, uneori, seamănă cu planetele şi stihiile naturii Universului, din care face, parte integrantă. Cum este viaţa noastră? Este ca soarele! Cu menirea de a străluci, lumina şi încălzi! Dar vor fi schimbări şi în soare, ca şi în viaţa noastră: "Soarele se va schimba întru întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită".
Dacă va fi în timpul vieţii noastre, nu vom şti niciodată, dar pentru a ne lua măsuri de întâmpinare, este de luat aminte la sfaturile biblice, pe care ni le îmbie şi Sfântul Evanghelist Luca: "Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui".
Pentru a ne bucura de salvarea sufletelor şi trupurilor noastre şi a integra viaţa noastră în poruncile lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm de toate păcatele noastre săvârşite până în clipa de faţă: "Deci, pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre. Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit, vouă, pe Iisus Hristos, a Cărui Înviere o prăznuim cu mare bucurie duhovnicească".
Atitudinea noastră, pe parcursul vieţii, trebuie să fie plină de îngrijire şi prudenţă pentru că viaţa în sine este taina supremă la care trebuie să medităm cu hărnicie, ca să nu fim înstrăinaţi în înşelăciune, auzind Cuvântul apostolic: "Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi!"
Când pomenim în rugăciune numele lui Iisus Hristos, cerând ajutorul său: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul, sau pe noi păcătoşii, şi să o facem mereu, în minte şi în inimă, dar şi în faţa ochilor, ni se arată aievea Însuşi Iisus Hristos "Cel ce a murit pentru toţi... şi a înviat... şi dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi prin Învierea lui Hristos şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi care ne-a dat nouă slujirea împăcării".
Ce trebuie să ştim noi, de îndată ce suntem întrebaţi despre Iisus Hristos Domnul? Că Iisus Hristos a fost asemenea nouă şi este şi azi, ducând chipul de Fiu al Omului în Sânul Sfintei Treimi şi că a fost şi a rămas pururea fără niciun păcat!
Că Iisus Domnul, Cel fără de păcat: "Căci pe El, care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim întru El, noi păcat", ca să ne ridice pe noi din păcate, l-a făcut asemenea nouă, ca noi să ştim asta şi să nu mai uităm niciodată, ce înseamnă Iisus! Adică, Mântuitorul nostru, de-a pururi!"
Totul este copleşitor!
Niciodată nu vom înţelege măreţia gândirii lui Dumnezeu, cuprinsă în Sfânta Scriptură: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea".
Ziua Învierii lui Iisus Hristos este Ziua Bucuriei Universale!
Ziua Învierii, să ne luminăm popoare!
Ziua Învierii lui Iisus, înseamnă ziua Sfintei Împăcări!
Ziua Învierii lui Iisus este ziua învierii noastre şi a bucuriei veşnice!
Prin Învierea Sa, Iisus Hristos Domnul, a biruit păcatul şi moartea, a nimicit împărăţia întunecată a Satanei, a dezrobit neamul omenesc de povara păcatelor din întreaga omenire şi a rupt pentru totdeauna cele mai mari şi nepătrunse taine între Dumnezeu şi om!
În Istoria şi viaţa românilor, Iisus Hristos a fost totdeauna prezent şi ne-a salvat fiinţa din marile încercări la care am fost supuşi fără încetare. Să ne aducem aminte şi să ne bucurăm de grija Sa.
Astăzi suntem, încă, pentru că Iisus Hristos a vegheat asupra noastră şi ne-a fost Părinte şi Prieten, mai ales în primejdiile cele mari, drept pentru care Îi mulţumim cu recunoştinţă!
Să nu uităm pe Iisus Hristos!
Că nici El nu ne-a uitat!
Cu Iisus Hristos, Omul şi Dumnezeul mântuirii noastre, nu mai suntem singuri şi nu ne mai temem de moarte, cântând mereu: Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le!
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, de Ziua Învierii Sale, să ne ajute să biruim toate răutăţile din lume şi să ne dăruiască spor binecuvântat în toate lucrările şi să domnească pacea sfântă între popoare, dar şi pacea în casa noastră şi ţara noastră strămoşească!

Hristos a Înviat!

Al Vostru rugător, 
Calinic Argeşeanul,

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It