Radiografia învăţământului românesc este de-a dreptul lacrimogenă!

Rapoartele Eurostat au scos la iveală în date concrete aspectele negative ale învăţământului românesc despre care cu toţii ştiam, la modul general, că trage să moară! Potrivit studiilor, România n-a atins nici măcar una dintre ţintele asumate în Strategia “Europa 2020” la Educaţie şi Cercetare. Concret, cele trei măsuri obligatorii cuprinse în documentul semnat de ţara noastră arată că ar fi trebuit să reducem rata abandonului şcolar la 11,3%, să creştem procentul persoanelor în vârsta de 30-34 ani care au studii superioare la 26,7% şi să mărim procentul din PIB alocat cercetării la 2%. În schimb, Uniunea Europeană şi-a atins ţintele propuse şi fără România - ţară care continuă să rămână codaşă şi să nu-i pese de viitorul ei...
După ce a fost adoptată în aprilie 2010 de către Consiliul European, Strategia "Europa 2020" a fost adoptată trei luni mai târziu şi de către Guvernul nostru, printr-un memorandum care cuprindea setul de valori finale ale ţintelor naţionale reflectate în Planul Naţional de Reformă. La acel moment, România şi-a asumat, la nivel naţional, următoarele ţinte pentru anul 2020: rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani - 70%; nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare -2% din PIB (1% surse publice şi 1% surse private); atingerea obiectivului "20/20/20" în domeniul schimbărilor climatice şi al energiei - 20/24/19; rata părăsirii timpurii a şcolii - 11,3%; ponderea populaţiei cu vârsta între 30 şi 34 de ani şi studii superioare - 26,7%; reducerea cu 580.000 a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială. Ei bine, după aproape 10 ani de reformă şi "contrareformă", capitolul Educaţie şi Cercetare are următoarele rezultate: investiţii în cercetare-dezvoltare - 0,5% din PIB; rata părăsirii timpurii a şcolii 19,1% (2015), 18,5% (2016) şi 18,1% (2017); ponderea populaţiei cu vârsta de 30-34 ani cu nivel de educaţie terţiară - 25,6% (2015, nivel păstrat şi în 2016), 26,3% (în 2017) şi 24,6% (2018).
La ora actual, sistemul de învăţământ românesc este subfinanţat, iar capacităţile administrative necesare pentru modernizarea acestuia trebuie să fie consolidate. Dobândirea de competenţe de bază şi digitale este împiedicată de probleme semnificative, iar investiţiile pentru educaţie ale României sunt printre cele mai scăzute din UE (3,7% din PIB faţă de 4,7%). Acest decalaj este deosebit de relevant la nivelurile învăţământului preşcolar şi primar, care sunt esenţiale pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, asigurarea egalităţii de şanse şi evitarea inegalităţilor mai târziu în viaţă. Măsurile legislative recente amână până în 2022 punerea în aplicare a cerinţei legale de a aloca anual echivalentul a 6% din PIB pentru educaţie. Ori, acest prag n-a fost atins vreodată!!!
Mai mult, potrivit rapoartelor, se înregistrează întârzieri în ceea ce priveşte modernizarea reţelei de şcoli şi optimizarea în vederea abordării tendinţelor demografice. Numărul copiilor din învăţământul preuniversitar a scăzut cu 14% între 2007 şi 2017 (în acest procent nu sunt incluşi copiii din creşe). Potrivit unei analize recente, 10% dintre şcoli sunt supraaglomerate, în timp ce 58% au capacităţi excedentare. Cel mai drastic, însă, este faptul că 38% dintre şcolile din mediul rural au toalete exterioare, fără apă curentă şi fără canalizare, la care se adaugă 7% în mediul urban. Frecvent, şcolile duc lipsă de laboratoare şi biblioteci, iar autobuzele şcolare nu sunt suficiente. Întreţinerea şi renovarea periodice sunt rămase în urmă din cauza lipsei de finanţare din partea autorităţilor locale, iar 58,5 % dintre grădiniţe au capacităţi excedentare. Aşadar, viitorul sună nemaipomenit dacă ne menţinem în acelaşi ritm!...
Dobândirea de competenţe cognitive este împiedicată de participarea redusă la structuri de educaţie şi îngrijire timpurie de calitate. Rata de participare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 ani şi cea de începere a învăţământului primar obligatoriu este mai mică decât media UE (88% faţă de 95% în 2016). Participarea la structurile de educaţie preşcolară este deosebit de scăzută în zonele rurale şi în rândul rromilor. Numai 15,7% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani sunt înscrişi la creşă (faţă de media UE, care este de 34%), inclusiv din cauza lipsei de creşe. Ministerul Educaţiei elaborează în prezent standarde de costuri şi de calitate, programele de învăţământ necesare, precum şi cursurile de formare a personalului specializat. Se desfăşoară şi activităţi finanţate de către UE, dar acestea se confruntă cu întârzieri, aşa cum este tradiţia pe la noi...
Rata de părăsire timpurie a şcolii rămâne foarte ridicată, ceea ce împiedică dobândirea unor competenţe înalte. Rata persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de învăţământ şi de formare profesională a fost de 18,1% în 2017, cu aproape 8 puncte procentuale peste media UE. Acest indicator este deosebit de ridicat în zonele rurale (27,1%) şi în rândul populaţiei rrome (77%). Nu există încă o abordare integrată pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, ci se întreprind doar eforturi sporadice şi nesusţinute de îmbunătăţire a calităţii învăţământului în şcolile cu rate ridicate ale abandonului şcolar. În 2018 a început un proiect care vizează instituirea unui sistem de avertizare timpurie pentru identificarea elevilor expuşi riscului de abandon şcolar. Accesul la programele de tip "a doua şansă" este insuficient, iar modul în care sunt concepute acestea nu este adaptat la nevoile cursanţilor adulţi. Furnizarea de servicii de orientare profesională este limitată.
Mai departe, capacitatea cadrelor didactice de a aplica o abordare centrată pe elevi nu este dezvoltată suficient. Formarea iniţială a cadrelor didactice nu se axează pe problemele care pot apărea în clasă, printre care se numără şi sprijinirea copiilor cu dificultăţi de învăţare sau a copiilor expuşi riscului de abandon şcolar. Fondul social european cofinanţează recalificarea profesorilor pentru a susţine noua programă de învăţământ bazată pe competenţe, dar, cu toate acestea, aplicarea unei abordări centrate pe elevi în învăţământ nu este generalizată. Cadrele didactice din zonele rurale sunt mult mai susceptibile să nu aibă calificările necesare. În plus, modelul de finanţare a şcolilor şi gradaţiile de merit pentru profesori nu sunt orientate suficient către îmbunătăţirea rezultatelor şcolilor şi ale elevilor defavorizaţi. Sistemul de învăţământ nu reuşeşte să compenseze dezavantajele socio-economice, ci perpetuează inegalităţile de venituri, care sunt deja semnificative. Statutul socio-economic al părinţilor influenţează în mare măsură rezultatele şcolare (conform PISA, 2016).
În fine, mai trebuie să ştiţi că tranziţia către învăţământul liceal este deosebit de dificilă pentru elevii din grupuri vulnerabile şi pentru cei care locuiesc în zone rurale, în principal din cauza costurilor financiare ale studiilor în zonele urbane în care se află cele mai multe licee şi şcoli profesionale. Incluziunea rromilor în educaţie este o provocare semnificativă, inclusiv din cauza calităţii slabe a învăţământului în şcolile în care majoritatea elevilor sunt romi. Cam aceasta este starea puterdă în care ne aflăm şi în care se bălăcesc la propriu copiii noştri. Oare cât ne vom mai complace în această jale de nedescris şi când ne vom trezi? Să nu cumva să fie prea târziu…

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It