Două zile cu instabilitate atmosferică

Conform reprezentanţilor ANM, luni, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru această dată, însă treptat, începând cu orele amiezii, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere la început în regiunile vestice şi sud-vestice, la deal şi la munte, apoi pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului şi în cele centrale şi central-sudice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, averse şi descărcări electrice, iar pe spaţii mici se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste, local în sudul ţării şi pe arii mai restrânse în centru, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 grade Celsius, cu cele mai mari valori in Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade Celsius.
Marţi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor. Temporar, înnorările vor fi accentuate şi în majoritatea regiunilor, local vor fi averse posibil asociate cu descărcări electrice. Izolat, cu o probabilitate mai mare în sud-vestul ţării şi în zona montană aferentă se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului la munte, în special la altitudini mari, iar la cote mai reduse şi în sudul, centrul şi nord-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 23 grade Celsius, iar cele minime, între 5 şi 14 grade Celsius.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It