Fina anticomunistului Titu Jubleanu - executat la Jilava în 1959 - a împlinit 101 ani!

Zilele trecute, împreună cu Ion Dumitrescu, consilier la CAR Pensionari Curtea de Argeş şi casierul Dana Toma, am vizitat-o pe Lucreţia Bădileanu, din comuna Nucşoara, pentru a-i oferi din partea asociaţiei un premiu de fidelitate şi o diplomă, atât pentru vechimea în cadrul organizaţiei, cât şi pentru onorabila vârstă atinsă de 101 ani! În aceeaşi zi, în paralel, preşedintele CARP Curtea de Argeş, ing. Apostol Zamfira şi contabilul Gabriel Radu au făcut o vizită pe strada Cuza-Vodă, la Ioana (Jana) Stevoiu, cea mai vârstnică locuitoare a municipiului nostru, având venerabila vârstă de 104 ani! De remarcat ar fi faptul că, la ora actuală, în evidenţele asociaţiei se află 5 membri trecuţi de 100 ani...

O viaţă mai stufoasă decât o carte de istorie...

Pe românii care au prins Marea Unire de la 1918 îi poţi număra cu uşurinţă, pentru că prea puţini mai sunt în viaţă. Cu toate acestea, am avut privilegiul de a o cunoaşte pe Lucreţia Bădileanu, născută la 27 februarie 1918, în comuna argeşeană Nucşoara. A prins cele două conflagraţii mondiale şi a înfruntat cu stoicism cele mai negre vremuri ale României, de la numeroasele primejdii până la foamete.
Războiul i-a lăsat urme adânci, dar femeia dârză a strâns din dinţi şi a mers mai departe. Avea un copil de crescut, casă de îngrijit şi pământ de muncit. Nu a avut timp să se plângă! Are încă puterea să zâmbească şi consideră că secretul este să ştii de toate şi să munceşti mult. Chiar dacă a fost casnică, tot timpul a lucrat pe unde a putut, în mare parte la muncile câmpului. Nu şi-a propus să ajungă la 100 ani, ba chiar să-i depăşească, dar a trecut cu cinste şi de această etapă a vieţii la care puţini dintre conaţionali mai ajung. Născută în secolul trecut, în anul Marii Uniri, într-o familie cu 18 fraţi (singura rămasă în viaţă), Lucreţia Bădileanu este o legendă vie a Văii Râului Doamnei. Locuieşte singură şi până acum câţiva ani trebăluia de zor în bătătură. Anul acesta, înainte de Paşti, a căzut din pat, fapt care i-a îngreunat deplasarea. Acum, de bătrână au grijă singura fiică a acesteia, Maria Chelu, în vârstă de 69 ani şi soţul acesteia, care locuiesc în vecinătatea eroinei poveştii noastre.

Secretul longevităţii: muncă, voinţă şi dorinţă de viaţă!

Pe Lucreţia Bădileanu am găsit-o stând în şezut, pe patul din camera dumneaei, îmbrăcată într-o fotă cusută de propriile mâini şi purtând o broboadă specifică zonei. O mână de om, cu nişte ochi mărunţi şi o privire blândă... Ridurile unui secol de viaţă i-au brăzdat chipul, dar părul negru ca abanosul ce i se întrevedea pe sub basma poate stârni invidia chiar şi unei persoane cu vârsta pe jumătate. Căsuţa în care-şi duce traiul îi este leat. Pereţii camerei îi sunt tapetaţi cu icoane, carpete şi ştergare cusute de harnicele sale mâini, de-a lungul întregii vieţii. Printre ele îşi face loc şi un tablou cu un colaj de fotografii îngălbenite de trecerea anilor. Vârsta înaintată i-a degradat auzul, fapt ce ne-a îngreunat comunicarea, dar am avut-o alături pe fiica bătrânei, care ne-a ajutat. Aşa am aflat şi micile secrete ale longevităţii. "În primul rând trebuie să ştiţi că mama n-a suferit vreo intervenţie chirurgicală, nu ia pastile şi nu-mi amintesc să fi zăcut vreodată din cauza bolii. Nu consumă carne mai deloc şi mereu ne spune că, pe vremea ei, oamenii se hrăneau mult mai sănătos şi nu mâncau <<porcării>> ca în vremurile noastre. Ce-i drept, a prins şi perioade critice, de foamete... În vremurile acelea, îmi povestea că mărunţea boabe de porumb în pisălog şi încropea o mămăligă pe care o stropea cu poşircă - acea zeamă lungă ce se scurgea din cazan după ce se ia ţuica. Avea cuptor în care usca prune şi făcea poame din fructele pe care le avea la îndemână, făcând astfel provizii pentru iarnă. A prins chiar şi perioada aceea, în care oamenii mergeau cu căruţele în Bărăgan pentru a face trocuri, ca să se apere de foamete. Pentru un sac de porumb dădeau la schimb mere şi pere... Mama avea o vorbă: <<Cât ai lemne şi mălai, mai ai de trai!>>. Cred că şi munca a ţinut-o în viaţă în momentele grele. A muncit să aibă şi să uite de necazuri... În plus, a fost înzestrată cu simţul umorului şi cu chef de viaţă. Şi acum, la 101 ani, butonează singură telecomanda şi îşi petrece serile în faţa televizorului pe canalele cu muzică populară şi voie bună. Nu-i plac ştirile, pentru că de câte ori vede politicieni discutând în contradictoriu, se teme că va începe alt război pustietor, semn că a rămas totuşi marcată de anii adolescenţei şi de tot ceea ce a urmat...", ne-a povestit Maria Chelu, fiica Lucreţei Bădileanu.

Lucreţia Bădileanu, fina partizanului Jubleanu, nu l-a trădat securiştilor!

După ce colonelul Arsenescu a fost izolat de mişcarea de rezistenţă din Nucşoara, şefia grupului partizanilor din gruparea "Haiducii Muscelului" a fost preluată de către fraţii Arnăuţoiu. Timp de un deceniu, aceştia au continuat lupta împotriva regimului comunist, zădărnicind în nenumărate rânduri eforturile Securităţii de a-i prinde. Aceştia l-au avut alături şi pe Titu Jubleanu, naşul celei care face subiectul reportajului nostru. Pe Valea Vâlsanului, pe 9 iunie 1951 a fost un schimb de focuri, Titu Jubleanu, soţia sa, Maria Jubleanu şi fiul lor, Constantin Jubleanu fiind prinşi într-o ambuscadă. Maria şi-a îndeamnat soţul să lupte pentru a oferi răgaz fiului să scape. Acesta a reuşit să fugă, dar soţii Jubleanu au fost încercuiţi de trupele Securităţii. Un agent a împuşcat-o în spate pe Maria, iar Titu Jubleanu, văzându-şi consoarta omorâtă, şi-a pierdut orice hotărâre. A aruncat armele şi s-a repezit să o ia în braţe... Securiştii l-au pus apoi să-i sape mormântul cu propriile-i mâini, iar înainte de a o îngropa, legionarul a sărutat-o pentru ultima oară. El a fost dus apoi la Piteşti, în puşcăria care şi-a câştigat un sinistru renume în urma torturilor la care au fost supuşi cei întemniţaţi acolo... Judecat, Titu Jubleanu a fost condamnat în primă instanţă, în 10 iulie 1952, la 10 ani muncă silnică. După arestarea ultimilor membri ai "Haiducilor Muscelului", la Poenărei, a fost din nou judecat într-un lot lărgit şi condamnat la moarte, fiind executat la Jilava, în 18 iulie 1959, cu camarazii săi. Culmea cinismului securisto-comunist: ultima dată înscrisă în fişa sa este 21 iulie 1959, deci la 3 zile după execuţie, când se consemna faptul că Prezidiul Marii Adunări Naţionale admisese cererea acuzatului de comutare a pedepsei!?!...
Lucreţia Bădileanu îşi aminteşte o întâmplare de demult, când se afla într-o zi în pădure ca să adune muşchi. La un moment dat şi-a făcut apariţia Titu Jubleanu, alături de alţi partizani. Unul dintre aceştia a vrut s-o ucidă, de teamă că femeia o să divulge celor care-i urmăreau faptul că partizanii trecuseră prin zonă. Naşul femeii a ordonat însă cruţarea ei, deoarece avea încredere în ea. La scurt timp, militarii au găsit-o. Femeia a fost întrebată dacă i-a văzut pe legionari, iar aceasta a negat, refuzând să-şi trădeze naşul. Asta nu i-a scutit pe apropiaţii familiei partizanului să sufere de-a lungul anilor persecuţii din partea autorităţilor comuniste. Lucreţia Bădileanu se pare că le-a iertat, dar n-a uitat!...
Am fi rămas la poveşti mult şi bine, dar timpul ne presa, aşa că i-am promis eroinei noastre că o vom vizita şi anul viitor, moment în care ginerele femeii a făcut o grimasă. Acesta şi-a amintit de o discuţie cu soacra sa pe care ne-a împărtăşit-o şi nouă, reliefând încă o dată simţul umorului deţinut de bătrână. "Uneori simt că mă lasă pe mine puterile, şi i-am spus că, foarte probabil, o să ajung înaintea dumneaei la cimitir... Mi-a replicat: <<Mergi, mamă, sănătos, că eu nu mă grăbesc!...>>".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It