Informaţii importante pentru admiterea în învăţământul liceal (II)

Astăzi continuăm prezentarea detaliilor de interes pentru absolvenţii de clasa a VIII-a şi părinţii acestora prin enumerarea locurilor disponibile în liceele din zona noastră, dar şi a mediilor cu care s-a intrat anul trecut la fiecare specializare. În acest fel, după aflarea rezultatelor de la Evaluarea Naţională, veţi putea să vă orientaţi cu mai multă precizie în ceea ce priveşte şansele pe care le aveţi pentru admiterea pe locul fixat în obiectiv. Înainte, însă, de a trece la subiect, reamintim că locurile pentru admiterea în licee la zi (în special în cele cu profil tehnologic) au fost reduse drastic, absolvenţii având însă posibilitatea de a se înscrie la şcoli profesionale! Astfel, dacă Liceul Tehnologic Auto nu mai are nici măcar o clasă la zi, "Constantin Dobrescu" şi "Regele Mihai I" au rămas doar cu câte o clasă numărând 28 locuri disponibile fiecare.
Aşadar, la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", profil Matematică-Informatică (cod 120), sunt disponibile 112 locuri, iar anul trecut au fost admişi candidaţi cu medii cuprinse între 9,92-8,10. La Filologie (cod 119) sunt 28 locuri (medii în 2018 între 9,35 şi 8,18), la Ştiinţe ale Naturii (cod 121) există o clasă cu 28 locuri (9,47-7,91), iar la Ştiinţe Sociale (cod 122), de asemenea, sunt 28 locuri (9,49-8,02).
La Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu" a rămas o singură clasă de liceu la zi, specializarea Comerţ (cod 151), cu 28 locuri. Anul trecut, pentru admiterea la zi au fost disponibile două clase, cu specializările Agricultură (mediile de admitere între 7,34 şi 5,00), respectiv Turism şi alimentaţie (medii cuprinse între 9,02 şi 5,86).
Liceul Tehnologic "Ferinand I" rămâne şi anul acesta cu 5 clase a câte 28 locuri, dintre care două cu specializarea Electric (cod 159, medii anterioare între 8,51-7,07), două cu specializarea Electronică automatizări (cod 160, medii 2018 între 9,62-7,34) şi una cu specializarea Mecanică (cod 161, medii între 7,13-6,77).
Mergem la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I", care anul acesta rămâne cu o singură clasă de învăţământ la zi, cu specializarea Fabricarea produselor din lemn (28 locuri, cod 180), la care anul trecut au fost admişi candidaţi cu medii între 7,66-5,50. Anul trecut a mai existat şi specializarea Silvicultură, tot cu 28 locuri, unde s-a intrat cu medii cuprinse între 6,75-5,94.
Ajungem şi la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" Domneşti, unde rămân tot două clase: Filologie (28 locuri, cod 165, medii anterioare 8,17-4,80) şi, respectiv, Ştiinţe ale Naturii (28 locuri, cod 167). Anul trecut, această a doua specializare a fost de Ştiinţe Sociale, iar mediile cu care s-a intrat pe locurile disponibile au fost cuprinse între 8,36 şi 4,42.
În ceea ce priveşte învăţământul profesional, posibilităţile sunt următoarele: Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu" - Agricultură (Lucrător în agroturism), 28 locuri, Industrie alimentară (Brutar-patiser-preparator produse făinoase), 28 locuri şi Turism şi alimentaţie (Ospătar/chelner, vânzător în unităţi de alimentaţie), 28 locuri; Liceul Tehnologic Auto - Electric (Confecţioner produse electrotehnice), 28 locuri, Estetica şi igiena corpului omenesc (Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist), 28 locuri, Mecanică (Mecanic auto), 56 locuri, Mecanică (Sudor), 28 locuri; Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" - Fabricarea produselor din lemn (Tâmplar universal), 28 locuri, Silvicultură (Pădurar), 28 locuri. Menţionăm că înscrierile pentru aceste locuri se vor derula în perioada 24-26 iunie, iar procedurile care trebuie urmate vor fi detaliate în broşurile de admitere pe care la vor primi toţi absolvenţii.
În Curtea de Argeş există şi un liceu vocaţional - Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab", care deja a organizat probele de aptitudini în vederea admiterii pe locurile disponibile: Patrimoniu cultural - 28; Teologie ortodoxă - 28.
De asemenea, pentru admiterea la seral aveţi următoarele variante: Liceul Tehnologic Auto - Mecanică (28 locuri); Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" Domneşti - Mecanică (28 locuri); Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" - Silvicultură (28 locuri). Aceste locuri NU participă la repartizarea computerizată! Candidaţii din seriile anterioare, care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2019-2020, vor depune dosarele de înscriere în perioada 10-13 iulie 2019, la Liceul Tehnologic "Astra" din Piteşti. Dosarele vor conţine următoarele acte: cerere de înscriere; copii certificat de naştere, carte de identitate, certificat de căsătorie; foaie matricolă pentru clasele a V-a-a VIII-a (cu calculul mediei generale); fişă medicală.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It