3,03% - rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în august!

La sfârşitul lunii august 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,03%, mai mare cu 0,02 p.p. decât cea din luna anterioară şi cu 0,43 p.p. mai mică decât cea din luna august a anului 2018. Faţă de luna anterioară s-a înregistrat o creştere cu 0,02 p.p., tendinţa uşor ascendentă a ratei şomajului fiind influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ în evidenţele ANOFM. Numărul total de şomeri la finele lunii august, de 264.402 de persoane, a crescut cu 2.358 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 49.193 au fost şomeri indemnizaţi şi 215.209 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 4.701 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.343 persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 81.660 şomeri provin din mediul urban şi 182.742 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (70.762), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (51.117), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani (12.875). Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,76%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,06% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,50%. Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârşitul lunii august 2019 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secţiunea "Programe, strategii, statistici". 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It