Vrem-nu vrem, îmbrăţişăm învăţământul digital!

Şcolile rămân închise şi, la ora actuală, nu se ştie cât se va prelungi această situaţie. Cert este că elevii şi profesorii nu prea au de ales decât să se descurce cum pot. La iniţiativa unor instituţii sau a unor persoane private, au apărut emisiuni TV şi platforme online care ajută, chiar dacă nu se ajunge la acelaşi nivel de la clasă. În orice caz, este clar că începem cu toţii să conştientizăm necesitatea continuării cursurilor în mod asistat de tehnologie dacă vrem ca acest interval să nu fie unul definitiv mort. Nu s-au discutat încă variante pentru recuperarea orelor, tocmai pentru că nu se ştie până când va dura toată această stare de urgenţă care ne-a deviat tuturor cursul firesc al vieţii. Cu toate acestea, trebuie să fim realişti şi să anticipăm eventuale măsuri care se vor impune în viitorul apropiat în ceea ce-i priveşte pe elevi. Întrucât s-a spus că nu se ia în calcul îngheţarea anului şcolar, multora le va pieri entuziasmul generat de suspendarea cursurilor în această perioadă când vor înţelege că vacanţa de vară anul acesta nu va fi una obişnuită. Problemele cele mai grave sunt în dreptul celor care au de susţinut Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat. Suntem siguri că soluţii se vor găsi, dar ar fi bine ca, până atunci, elevii să nu se lase pe trândăveală, fiindcă - dacă o fac - îşi fură singuri căciula!... Junior Achievement România oferă gratuit elevilor şi profesorilor oportunitatea de a-şi continua activităţile didactice prin desfăşurarea unor cursuri educaţionale, exclusiv în mediul online. Programele Junior Achievement România, de tip "learning by doing" şi "project based", sunt adaptate sistemului educaţional românesc şi sunt puse, în mod gratuit şi fără a implica obligativitatea pentru înscriere, la dispoziţia instituţiilor şcolare, cadrelor didactice şi elevilor. În vederea utilizării, kit-urile educaţionale JA (manuale elevi, ghiduri pentru profesori şi voluntari, fişe pentru activităţi) au acordul M.E.C. (nr. 3637/11.10.2017). Întrucât inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu estima acum o săptămână că elevii vor sta acasă cel puţin până la 1 mai, IŞJ Argeş a publicat zilele trecute şi o listă cu platforme/link-uri utile care pot fi accesate în sprijinul profesorilor, elevilor şi părinţilor în această perioadă. Iată care sunt acestea: https://new.edmodo.com/?go2url=%2Fhome; https://quizizz.com/; https://moodle.org/?lang=ro; https://ro.padlet.com/; https://web.seesaw.me/; http://www.evaluareinteractiva.ro/cum-functioneaza-evaluare-interactiva.html; https://www.skype.com/ro/; https://products.office.com/ro-ro/microsoft-teams/compare-microsoft-teams-options?market=ro; https://www.webex.com/; https://edu.google.com/products/classroom/?modal_active=none; http://www.softedu.eu/tehnologie.html; https://www.intuitext.ro/platforme-educationale; https://www.didactic.ro/; https://eprofu.ro/tehnic/lectii-discipline-tehnice/; https://alpa.ee/en/; https://www.kinderpedia.co/index.html; https://zoom.us/; https://asq.ro/; https://www.khanacademy.org/; https://hangouts.google.com/; https://iteach.ro/; https://www.mykoolio.com/; https://www.classdojo.com/; https://nextlab.tech/; https://code.org/; https://www.geogra.ro/wpg/; https://www.50languages.com/; https://www.kidibot.ro/; https://www.pbinfo.ro/; https://www.w3schools.com/; https://www.competentedigitale.ro/home/.
Dacă la Piteşti s-a derulat o şedinţă pentru a se identifica variante de derulare a cursurilor în mediul virtual, la care a participat şi "generalul" Dumitru Tudosoiu, la Curtea de Argeş încă nu s-au făcut dezbateri în acest sens, dar probabil vor urma. Un simplu sondaj printre profesori şi elevi ne-a arătat că în unele şcoli din zonă se fac eforturi susţinute de valorificare sau răscumpărare a acestui timp, mai ales în ceea ce priveşte materiile importante. Profesorii se străduiesc să-i menţină pe copii conectaţi la "carte", însă sunt - desigur - şi unii mai puţin conştiincioşi care fie bănănăie iresponsabil pe bulevard sau prin parcuri (şi asta am putut-o vedea şi noi, şi probabil şi dvs.), fie "vegetează" la TV ori în faţa calculatoarelor...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It