Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 05:13

A fost adoptată Legea pentru combaterea bullying-ului în unităţile de învăţământ!

Senatul a adoptat de curând, în şedinţa de plen, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care sunt interzise, în unităţile de învăţământ, "comportamente generatoare de bullying". Votul s-a desfăşurat telefonic, fiind exprimate 128 de voturi "pentru" şi două abţineri. Şedinţa, condusă din sala de plen de preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, asistat de secretarii Ion Ganea şi George Dircă, a avut loc în prezenţa a 36 de senatori, majoritatea parlamentarilor participând de la distanţă. Propunerea legislativă a fost înaintată de un grup de deputaţi de la PSD, PNL, PMP, UDMR, ALDE şi Minorităţi şi vizează creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar prin abordarea proactivă a provocărilor generate de fenomenul bullying în societate. Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iar în Comisia de învăţământ a Senatului a fost amendat, astfel că unul dintre alineatele nou introduse în lege stabileşte că "în unităţile şi instituţiile de învăţământ sunt interzise comportamente generatoare de bullying, oricare ar fi forma acestuia". Legea educaţiei naţionale a mai fost completată de Senat în sensul că antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii din unităţile şcolare de stat şi private acreditate beneficiază, pe lângă asistenţa gratuită medicală, psihologică şi logopedică în cabinete specializate ori în unităţi medicale de stat, şi de consiliere psihologică.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.