Economisiți timp și bani abonându-vă la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!
Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.

Autorităţile anunţă că nu scăpăm de mască anul acesta!

 

La masca de protecţie se va renunţa ultima, a apreciat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, potrivit căruia masca de protecţie ar trebui avută în vedere pe viitor în fiecare sezon rece cu gripe şi viroze. "Eu cred că la masca de protecţie se va renunţa ultima oară", a declarat acesta într-o conferinţă de presă. "Dupa ce vom avea peste 10 milioane de persoane vaccinate?", a întrebat reporterul. Gheorghiţă a răspuns: "Şi când nu vom mai avea variante virale neacoperite de vaccin, şi când vom avea cazuri sporadice. Masca de protecţie ne protejează nu numai faţă de infecţia cu SARS-COV-2, dar şi faţă de toate celelalte infecţii care se transmit pe cale respiratorie. Eu cred că este o măsură de protecţie personală pe care trebuie să o avem în vedere de aici înainte în fiecare sezon rece, când vorbim despre viroze, gripă, trebuie să folosim acest mijloc de protecţie personală şi a celor din jurul nostru".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It

     Ți-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!