Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 06:08

Slujbele din noaptea de Paşte se ţin în afara bisericilor

#Restricţii eliminate în localităţi cu peste 60% de persoane vaccinate

Premierul Florin Cîţu a declarat luni seara că slujbele din noaptea de Paşti vor fi ţinute în aer liber, în afara bisericii, cu respectarea regulilor de distanţare. Şeful Guvernului a mai spus că va mai avea astăzi o discuţie cu reprezentanţii cultelor religioase pentru a organiza noaptea Paştelui ortodox. Acesta a precizat că în localităţile în care se ajunge la o rată de 60% de persoane vaccinate ar putea să nu mai existe restricţii şi că trebuie să fie luate în vedere alte măsuri sub formă de premiere pentru personalul companiilor care se vaccinează. "Trebuie să avem nişte reguli de distanţare socială, pe care să le respectăm cu toţii, acolo, în jurul bisericii. Vom discuta, vor fi şi cei de la M.A.I., şi cei de la Ministerul Sănătăţii, voi fi şi eu şi vom lua cele mai bune măsuri”, a spus Florin Cîţu. Şeful Executivului a precizat că slujba de Paşte se va ţine în afara bisericilor, dar respectând regulile de distanţare. "Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanţare. Miercuri ne vom asigura că procedurile sunt înţelese clar de toată lumea şi că le vom respecta cu toţii", a completat acesta.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.