Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 19:38

Argeș: Trafic de influență pentru înmatricularea unei mașini!

Pe 10 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată unui inculpat cercetat, în prezent, în stare de libertate (pe parcursul urmăririi penale s-a aflat sub măsura controlului judiciar), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În fapt, în vara anului 2019, inculpatul i-a pretins unui martor-denunţător suma de 200 euro, în schimbul folosirii influenţei sale, pe lângă funcţionarii S.P.C.R.P.C.Î.V. Argeş – Evidenţa Auto, pentru înmatricularea unui autoturism aparţinând soţiei acestuia, al cărui dosar nu conţinea documentele necesare. Ulterior, pentru că martorul nu a remis banii vânzătorului de influenţă, în cursul lunii septembrie 2019, o altă persoană, la rândul său inculpată în cauză, a luat legătura telefonic cu martorul denunțător, insistând pe lângă acesta să remită cei 200 de euro.
În acest context, la data de 01.10.2019, organele de poliție judiciară ale D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au realizat acțiunea de prindere în flagrant, moment în care au surprins-o pe inculpata având calitatea de complice, în timp ce primea suma de 950 lei (echivalentul a 200 euro) de la denunţător în scopul de a-i remite mai departe inculpatului trimis prin prezentul rechiitoriu în judecată, conform înţelegerii anterioare cu acesta.
Cu privire la inculpata complice, procurorul de caz a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, prin care aceasta a fost condamnată la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influenţă.
În cauză, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au fost delegați să efectueze mai multe activități de urmărire penală de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și au beneficiat de suportul lucrătorilor DOS – BOS Pitești.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.