Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 20 octombrie 2021 15:55

În vizită la familia Sterescu. O casă-muzeu ce adăpostește filmul unei vieți trăite cu pasiune

Întotdeauna am avut o atracție deosebită pentru casele de pe Bulevardul cu tei al Basarabilor, construite în prima jumătate a secolului 20 sau chiar mai înainte, care au rămas printre noi cu amintiri și nostalgii ale unor vremuri idilice - acele puține construcții cu un stil arhitectural elegant și de mult bun gust, cum se făceau odinioară, ce întorc privirile trecătorilor și transmit un aer de ospitalitate și rafinament... Nicidecum vetust! Pe Bulevardul cu Tei au locuit nume grele ale învăţământului din oraşul Basarabilor - matematicianul Manolache, biologul Tănăsescu, latinistul Vasilescu Savu, dascălul Dracu Moldovan - unii dintre ei foşti profesori ai Colegiului Militar "Ion Antonescu", care se întâlneau la Meraru, în colţ, cu profesorul Ion Rizescu, cunoscut drept „starostele limbii şi literaturii române” sau cu istoricul Gh. Petrovici, care avea o cultură generală de invidiat. Și vă puteți imagina ce conversații înalte se purtau...

Casa cu pridvor
Între aceste case cochete, unice ca aspect, suspendate parcă în afara timpului și a spațiului, se numără și cea a prof. Sterescu, plasată chiar lângă fostul Cinema Unirea, străjuită de băncuțe și de bătrânii arbori sub care atâtea povești s-au derulat de-a lungul deceniilor ce s-au scurs... Profesorul Emanoil Sterescu este de ani buni colaborator fidel și de nădejde al ziarului Argeș Expres. Mai mult decât contribuția în segmentul pe care-l abordează (pagina de Magazin), domnia sa oferă cu înțelepciune sfaturi, vine cu sugestii și recomandări și, desigur, unde și când consideră, intervine cu observații critice. Recent, împreună cu cele două colege de condei, i-am pășit pragul casei despre care, de câte ori ne întâlnim, ne vorbește cu atâta drag încât, când îl asculți, nu poți rezista tentației ce se naște de a merge să explorezi acel colț liniștit, dar încărcat de istorie al familiei Sterescu. Și asta cu atât mai mult cu cât știam că unele dintre odăi au fost transformate în veritabile săli de muzeu, cu exponate pe care abia așteptam să le studiez...
Așezați pe scaunele din pridvor - mai răsfoind un ziar, mai privind spre drum - soții Sterescu erau nerăbdători să ne primească în vizită și ne-au întâmpinat cu o bucurie molipsitoare, fiindcă, așa cum domniile lor ne-au mărturisit, puțini sunt aceia care le mai bat în poartă, mai ales de când ne aflăm sub acest imperiu al pandemiei. Am fost poftite în hol și, după saluturile cordiale, prof. Sterescu s-a oferit să ne fie ghid, în timp ce doamna Sterescu avea să ne aștepte în curte, sub boltă, ca să povestim la adăpostul viei și sub înaltul patronaj al florilor ce străjuiau casa...

Din respect pentru arta populară...
Am urcat scările și, cu acest prilej, am luat contact cu o primă parte a colecției de obiecte vechi deținute de gazdele noastre. Am putea-o denumi „secția de ceramică”, aceasta conținând în mare parte vase de artă populară, de proveniență autohtonă (predominant Horezu), de la dimensiuni miniaturale, decorative și până la cele de uz casnic. Înșirate cu grijă pe marginea treptelor, pe hol sau înfrumusețând pereții, acestea sunt o mică mostră a iubirii și aprecierii pentru tradiția și folclorul românesc. „Întotdeauna ne-au plăcut aceste vase. Am strâns mereu din călătoriile noastre și acum le-am expus aici”, ne-a explicat ghidul nostru.

„Primele mele...” - amintiri
În anii de activitate în învățământ, profesorul Sterescu a predat disciplina Educație fizică și sport, el însuși fiind un sportiv dedicat, pasionat de fotbal, atletism, tenis de câmp, schi sau patinaj. Suporter înfocat al unor renumite echipe de fotbal, acesta a strâns de-a lungul vieții sute de stegulețe, insigne, eșarfe, medalii, autocolante și diferite obiecte ce țin de interesul... microbiștilor. Peste toate tronează o eșarfă cu ASTON VILLA, pusă la loc de cinste și încadrată de zeci de insigne. Rămășițe ale preferințelor sale sportive și mărturii ale carierei de profesor de Sport se pot remarca în fiecare colț al încăperii: mingi de fotbal, de oină, de handbal sau de volei, palete și rachete de tenis, schiuri, gantere, patine, o tablă de șah, încălțări sportive de diferite tipuri, benzi elastice, articole de îmbrăcăminte, nenumărate diplome și... o bancă școlară veche - poate cel mai nostalgic obiect din toată încăperea. Gazda ne-a prezentat cu răbdare toate acele obiecte care au o valoare sentimentală aparte, cu povestea lor relatată extrem de punctual, dar trădând multe sentimente nemărturisite: „Primele mele patine... Primele mele schiuri...”. Fiecare lucru în parte este legat de un anumit moment din viață, trăit, la timpul lui, cu o intensitate unică, ce pare să reînvie ori de câte ori este reatins.

„... am fost acolo, la Moscova, în 1980”
Dintre distincțiile primite de-a lungul vieții, amintim, mai înainte de toate, de diploma primită cu ocazia alergării în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Moscova, din anul 1980, când a purtat Flacăra Olimpică. Prof. Emanoil Sterescu păstrează cu sfințenie cele câteva fotografii de la marele eveniment, dar și ținuta pe care a îmbrăcat-o în acea zi. Ne-a arătat aceste obiecte cu mândria cu care un bunic îți prezintă nepoții, cu ochii înlăcrimați de emoția amintirilor, ca și când și-ar fi dorit să ne spună: „Priviți, eu am fost acolo! Uitați, eu am făcut asta!”. O altă diplomă a fost primită din partea Uniunii de Cultură Fizică și Sport, în anul 1964, cu motivația „Merite în activitatea sportivă pentru contribuția adusă la dezvoltarea mișcării de cultură fizică și sport”. În 2001, Comitetul Internațional Olimpic i-a alocat diploma-tribut pentru „contribuția remarcabilă ca voluntar în dezvoltarea sportului și olimpismului, pentru promovarea prieteniei și solidarității între oameni”.

Filatelică și numismatică
Trecând mai departe, am fost impresionate de colecția filatelică, impecabil îngrijită, însumând mii de timbre românești adunate în două decenii. Valoarea lor este mare, iar prof. Sterescu ne-a povestit că, la un moment dat, cineva a încercat să-l ducă de nas și să i le cumpere, oferindu-i o sumă mediocră. Nu că ar fi de vânzare, însă gestul de batjocură al respectivei persoane l-a jignit pe colecționar. O altă mini-expoziție la fel de interesantă este cea de cutii de chibrituri, nu atât de bogată, însă deosebit de colorată... Am pătruns apoi în registrul numismatic și am admirat arhiva de bancnote și monede, ca la final să ajungem în încăperea cu obiecte casnice vechi și foarte vechi. Acolo am aflat poveștile altor comori, multe fiind moștenire de familie: fiare de călcat cu cărbuni, balanțe, coșuri de surcele, lămpi pe gaz, veselă din lemn sau sticlă, unelte, ceasuri, un aparat de radio rar, obiecte decorative și instrumente de înfrumusețare pentru doamne. Gazda ne-a informat că în familie a existat cândva, în vremuri îndepărtate, o cârciumă, iar unitățile de măsură cu care se cântăreau licorile bahice au rămas acum în posesia prof. Sterescu. Probabil cel mai de preț „exponat” din acest sector rămâne trusa de frumusețe a bunicii sale, care pe noi, femei fiind, ne-a fascinat...
La final, parcă dorind să ne amintească faptul că și domnia sa, ajuns acum la o venerabilă vârstă, a fost odată copil, elev, tânăr... ne-a arătat o fotografie înfățisându-l în ținută de școlar, în clasa a II-a, purtând cu mândrie pe căpșorul șaten o coroniță bogată din flori. Pe tot parcursul vizitei în mini-muzeul familiei Sterescu a domnit printre noi o atmosferă de cinematecă, sub privirile noastre derulându-se fragmente din filmul unei vieți aprinse, sub călăuzirea vocii narative caracterizate de blândețe a prof. Sterescu.

Depănând sub foișor
Inspirând pentru ultima oară o gură din acel aer cu istorie, am coborât în foișor. Doamna Elena Sterescu, la rândul său respectat profesor de Limba și Literatura Română, ne-a atras îndată la povești cu oameni memorabili și evenimente remarcabile la care a fost martoră de-a lungul vieții, pe care le-a garnisit cu gustări dulci și cafea savuroasă. O figură atât de blajină și de caldă încât ai fi stat ceasuri întregi s-o asculți, dacă timpul ar fi fost mai îngăduitor, domnia sa ne-a purtat printre arabescuri nostalgice, coborând cu câteva note diapazonul veseliei atunci când a remarcat că nu mai există foarte mulți dascăli dedicați, care să meargă în învățământ pentru că au chemare, ci mulți, din generațiile tinere, o fac în spirit mercantil, iar rezultatul este că returnează în societate tineri tot mai slab pregătiți... „Deși, vă spun, încă mai există speranță, fiindcă mai sunt totuși și profesori adevărați de la care copiii au ce învăța. Ce-i drept, puțini”, a fost remarca acesteia. Ne-am luat rămas bun, dar n-am fost lăsate să părăsim curtea fără promisiunea unei reveniri...

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.