Ziua comunei Valea Danului

Cea de-a treia ediţie a Zilei comunei Valea Danului se va desfăşura în acest week-end. Primarul Vasile Dina şi consilierii locali făceau ieri ultimele pregătiri pentru reuşita evenimentului. Ca de obicei, sărbătoarea ca debuta vineri seara cu o discotecă pentru tineret şi va continua sâmbătă cu o serbare câmpenească, la care sunt invitaţi toţi locuitorii comunei. Locul de desfăşurare îl constituie poienile de la marginea satului Luncă, din izlazul Chiciora, pe care edilii au amenajat o scenă, precum şi mai multe standuri de prezentare cu creaţii ale meşterilor populari şi produse alimentare tradiţionale. Duminică, serbarea cuprinde, pe lângă muzică şi distracţie, oferite de grupuri folclorice din comunele Cicăneşti, Corbeni şi Valea Danului, şi un spectacol oferit de orchestra Doina Argeşului împreună cu câţiva dintre cei mai cunoscuţi interpreţi argeşeni. Vor fi oferite diplome de excelenţă şi de recunoştinţă locuitorilor comunei cu merite în dezvoltarea localităţii. De asemenea, vor fi premiate cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie, precum şi cei mai silitori elevi din comună. Învăţătorul pensionar Romel Rizescu şi cunoscutul ziarist Mihai Golescu vor fi declaraţi cetăţeni de onoare ai Văii Danului. La această sărbătoare sunt aşteptaţi să ia parte preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, parlamentari de Argeş, primari din localităţi din zonă. „Sper ca vremea să ţină cu noi şi să ne ajute la reuşita acestei sărbători, pentru ca locuitorii comunei noastre să se bucure de câteva ore de distracţie şi relaxare, căci le merită din plin”, ne-a spus primarul Dina, care îi invită pe toţi prietenii dănenilor să fie alături de ei.

 

 

 

 

Pin It