Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 05:49

Festivalul caşcavalului de Brăduleţ

Ediţia din acest an este prima care se desfăşoară în cadrul programului de sustenabilitate a proiectului, pe baza fondurilor locale. Manifestarea fost lansată în septembrie 2008, la Galeş. În 2011 s-a semnat între Primăria Brăduleţ şi MDRAP un contract de finanţare, astfel că a continuat pe baza fondurilor asigurate din bani europeni timp de 42 luni. Ediţia din acest an a fost programată tot pe parcursul a trei zile, debutând vineri la Brăduleţ şi continuând la Galeş şi Brădet. La deschidere au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Mărăşoiu, primarii Mircea Păuna (Muşăteşti), Ştefan Benonie (Aninoasa), Ion Cojocaru (Nucşoara), Gheorghiţă Boţîrcă (Topoloveni), deputatul Mihai Deaconu şi mulţi cetăţeni ai comunei, dar şi invitaţi ai acestora.

Caşcavalul - un brand local

Încă de vineri, pe terenul de la şcoala din Brăduleţ s-au adunat producătorii de caşcaval şi alte bunătăţi tradiţionale, care şi-au prezentat cu mândrie spre vânzare rodul muncii. Dintre ei i-am reţinut pe Ştefan Ioniţă şi pe cei din familia Sîru (Silvia şi Sică). Primul este producător autorizat, a preluat de la socrii săi, din familia Bucur, din Galeş, arta preparării acestei delicatese între brânzeturi. Marfa sa a ajuns nu numai în marile magazine din ţară, dar şi din străinătate, după ce a participat în 2012 la Săptămâna Verde de la Paris. Acolo, caşcavalul şi brânza de burduf au fost primite cu mare interes şi acum nea Fane îşi trimite produsele la Malaga (Spania) şi Bergamo (Italia), având speranţa să-şi mărească aria cumpărătorilor graţie pensiunii pe care o deţine familia sa. 

Producătorii din familia Sîru au venit cu oferte de caşcaval, cârnaţi, cornuleţe cu carne şi brânză, dar şi ţuică. "Este o tradiţie de familie: tatăl soacrei mele făcea caşcaval la Galeş încă din timpul Primului Război Mondial", ne-a mărturisit Silvia Sîru. De remarcat ar fi faptul că meşteşugul este ameninţat de pieire, căci puţine din tinerele vlăstare ale familiilor producătorilor par atrase de preluarea ştafetei de la părinţi sau bunici.

Ţiteraşii de la Galeş

Tică Vasile este omul care a readus în faţa argeşenilor şi nu numai acest vechi şi fascinant instrument. Tatăl său îi cumpărase unul fratelui mai mare, Gheorghe, care nu fusese interesat, şi aşa ajunsese în podul casei. Acolo l-a descoperit Tică şi a reînviat, în timp, tradiţia trupei de ţiteraşi de la Galeş. Acum are o clasă de 15 elevi în cadrul filialei locale a Şcolii Populare de Artă, care i-au încântat pe participanţii la festival, atunci când au urcat pe scenă. Prima serie de ţiteraşi a pregătit-o începând din 2011, iar în anul următor a obţinut o menţiune specială la marele festival muzical de la San Remo (Italia). Cât despre prezenţele pe scenele din ţară, Tică Vasile le-a pierdut deja numărul. 

În imediata apropiere a muzicanţilor, am descoperit alt pasionat, pictorul amator Ion Marinescu, creator de icoane şi peisaje de mai bine de 16 ani.

Duel artistic pe scenă

Rapsodul Graţian Bădescu a fost în cele trei zile inspiratul prezentator, căci - "din binecuvântate pricini" - nu i s-a îngăduit grupului său vocal, "Haiducii Vlădicii", din Topoloveni, să cânte la Brăduleţ. Programul artistic a fost deschis de grupul "Floare de colţ", din Corbeni (coregraf Vasile Grecu, aranjament muzical Ion Neţoiu), după care au urmat în ordine: Ana Bîrdici, cu nepoata, Ema Ungureanu (eleva lui Graţian Bădescu), "Ţiteraşii", Alexia Panait (o copilă cu rădăcini în comună, care se anunţă a fi o mare promisiune în arta interpretării folclorului), Ilona Anghel, din Corbi, solistă cu mari pespective încă din anii copilăriei şi Ansamblul "Ciuleandra", din Topoloveni. Acesta a făcut o impresie deosebită nu numai prin costumaţie, dar şi prin graţia cu care au executat dansurile străvechi, pregătite cu maestrul coregraf Emil Antohi şi, fără îndoială, prin cei doi solişti - Ana Maria Iorgulescu şi Sebi David, care au pregătit intrarea artiştilor consacraţi.

Aurelian Preda - un om pentru oameni

Realizatorul de emisiuni la "Etno", îndrăgitul solist vocal Aurelian Preda, originar din Şuici, a sosit la Brăduleţ graţie vechilor relaţii dintre familia sa şi a primarului Evlampie Alecu. Acesta a venit însoţit de Ana Maria Rosa Preda şi de amicul Nicuşor Iordan, o stea în ascensiune a folclorului teleormănean. Cei trei au reuşit să-i facă pe spectatori să încingă nişte hore îndrăcite, fermentul fiind fiica primarului, Elena, a cărei iubire de viaţă a fost contaminantă, făcându-i pe mulţi să-şi aducă aminte de anii tinereţii. De-a dreptul impresionant a fost Aurelian Preda, care n-a făcut un secret din lupta cruntă pe care o duce pentru viaţa sa ameninţată de o boală cumplită. Asta nu l-a oprit să cânte cu o infinită dragoste cântecele românilor, pe care i-a îndemnat să fie mândri de naţia lor. Evident, patriotismul şi dragostea sa de viaţă s-au transmis Anei Maria, adolescenta care ştie să vrăjească de pe acum publicul cu talentul şi drăgălăşenia sa. 

Ploaia de la Galeş

Vineri s-a produs un incident la alimentarea electrică a scenei, remediat după câteva minute. Sâmbătă, la Galeş, ploaia le-a dat de furcă primarului Evlampie Alecu, viceprimarului Petre Tiţa şi celorlalţi organizatori, dar numai pentru o jumătate de oră. Numărul producătorilor de caşcaval a fost mai mare şi - o notă bună pentru organizatori - comercianţii de kitschuri au fost ţinuţi în afara spaţiului de desfăşurare a evenimentului. Pe scenă au urcat ansamblurile "Argeşelul" din Boteni şi "Cununiţa munţilor" din Vaideeni, urmate de fetele de la Corbi, cu Ilona Anghel, "Hora" din Albeştii de Argeş, coordonată de maestrul coregraf Ilie Stelian, "Mărţişorul", din Corbu-Olt, care a impresionat prin căluşari şi solişti, Ţiteraşii lui Tică Vasile şi Grupul "Brăduleţul", pregătit de Graţian Bădescu. Atunci când a urcat pe scenă Rodica Voicu, de la Târgovişte, furtuna începută cu câteva minute înainte s-a potolit pe moment, dar a început ploaia, care n-a reuşit să-i facă pe spectatori să plece. La recomandarea lui Aurelian Preda, a ajuns la Galeş o mare speranţă a artei interpretative, Simona Dinescu, iar spectacolul s-a încheiat apoteotic cu Ileana Lăceanu, care a purtat un dialog spumos permanent cu cei care o ascultau sau jucau în faţa scenei. 

Cortina a căzut la Brădet

Festivalul s-a încheiat aseară, conform programului, la Brădet. Formaţiile artistice care i-au distrat pe participanţi au fost cele din Jugur, Arefu, Valea Iaşului, "Doina Argeşului" (pentru care a cântat şi Graţian Bădescu), "Dorul", solista Silvana Rîciu şi "Doruri muscelene". Concluzionând, a fost o ediţie reuşită, pentru care organizatorii merită să fie premiaţi, aşa cum au făcut şi ei cu expozanţi, dintre care-i amintim pe Ion şi Filofteia Marinescu, Ştefan Ioniţă, Silvia Sîru, Paraschiva Stroe, Valentina Olteanu şi Elena Vintilă. Cu cei mai mulţi ne vom întâlni probabil anul viitor, când li se vor alătura şi alţii.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.