Ziua comunei Valea Danului - ediţia a III a

Primarul Vasile Dina a organizat duminică cea de-a treia ediţie a Zilei comunei Valea Danului, onorându-şi astfel promisiunea din campania electorală în urma căreia a fost ales să conducă destinele localităţii. Sute de localnici i-au fost alături în poienile din izlazul Chiciora, de lângă satul Luncă, împreună cu invitaţi din comunele vecine. Ei au uitat necazurile produse de potopurile din zilele de dinainte măcar pentru câteva ore, petrecând împreună pe ritmuri de muzică populară. La sărbătoarea dănenilor au ţinut să fie prezenţi: preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, parlamentari de Argeş, primari ai comunelor din zonă. Partea oficială a sărbătorii a constat în salutul de primire al primarului Dina către invitaţi, urmat de acordarea unor diplome de recunoştinţă. Astfel, patru cupluri cu peste 50 de ani de căsătorie au primit diplome şi câte 200 de lei. E vorba despre: Ruxandra şi Vasile Mateescu, Virginia şi Alexandru Ciurea, Maria şi Anton Neagoe şi Elena şi Victor Roşu. Cinci elevi cu rezultate bune la învăţătură au fost premiaţi cu câte 200 de lei: Petruţ Alexandru Badea, Raluca Liţă, Ionuţ Marian Pleşa, Mihai Sebastian Mateescu şi Andreea Claudia Nică (cea mai mare medie din anul şcolar încheiat). De asemenea, 300 lei şi diplome au primit Claudiu Nicolae Pleşa (cea mai mare medie la bacalaureat) şi Valerică Bujdea, pentru activitatea sportivă. Un moment aparte l-a constituit declararea învăţătorului primar Romel Rizescu şi a directorului cotidianului „Argeşul”,Mihai Golescu, drept cetăţeni de onoare ai comunei. N-au fost uitaţi nici invitaţii, cărora le-au fost oferite diplome de excelenţă, ca şi fostelor cadre didactice de la şcoala din localitate. Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de ansamblurile artistice din comunele Cicăneşti, Corbeni şi Valea Danului, precum şi de un grup de interpreţi de la „Doina Argeşului” din Piteşti. Petrecerea s-a încheiat târziu în noapte, cei prezenţi promiţând să revină şi la următoarea ediţie.

 

 

Pin It