Salvamont Argeș se mândrește cu oameni calificați!
În prezent, Salvamont Argeș are toți cei 22 de salvatori montani angajați paramedici, la care se adaugă un angajat TESA și încă șase voluntari (care au făcut eforturi pentru acest curs, având în vedere că timp de o lună au fost în bănci câte 8 ore pe zi, luându-și concedii de la serviciul de bază).
„Suntem mândri cu nivelul nostru de pregătire, care este în continuă dinamică. Paramedici, conductori câini Salvamont, operatori dronă, salvatori salvaspeo, operatori aero...”, a transmis Salvamont Argeș.
În seria de cursanți s-au aflat și patru colegi salvatori montani de la Salvamont Gorj, care au absolvit și ei, cursurile.
Între timp, Salvamont Argeș a avut reprezentanți și la Conferința Națională Salvamont 2023, o întrunire de lucru a reprezentanților structurilor de profil din România, în cadrul căreia s-au dezbătut următoarele teme:
- Procesul de formare, evaluare și atestare profesională pentru ocupația salvator montan, programa școlară, etape locale și naționale de formare, evaluare și atestare etc.;
- Norme și proceduri tehnice și organizatorice în activitatea de salvare montană, salvări speciale și din alte locuri greu accesibile;
- Propuneri și aprobare de noi echipamente de salvare și echipamente de prim ajutor medical incluse în dotarea echipelor Salvamont;
- Procesul de acreditare al structurilor Salvamont și al centrelor de formare profesională;
- Stabilirea programului de activități de formare profesională pentru anul 2024;
- Prezentarea Aplicațiilor „Coordonare Intervenții” și „Alarmare Salvamont”;
- Prezentare soluției de preluare a apelurilor de urgență asigurată de Vodafone;
- Prezentarea proiectului SARUAV și a stadiului de realizare a celei mai mari rețele de centre locale de analiză date din Europa;
- Prezentarea proiectului Hervis, ediția 2023;
- Prezentarea proiectului Vodafone, ediția 2023;
- Prezentarea de noi echipamente și tehnologii în salvarea montană;
- Concluzii în urma participării la Congresul Comitetului Internațional de Salvare-Montană CISA IKAR - Toblach, Italia și Congresul Federației Internaționale a Salvatorilor pe pârtiile de schi FIPS, Passo Tonale – Italia;
- Stabilirea comitetului de organizare a întrunirii profesionale International Mountain Rescue Race Romania 2024;
- Stabilirea componentei delegației Salvamont România la acțiunile internaționale ale anului 2024, congresul Comitetului Internațional de Salvare-Montană CISA IKAR – Grecia, Congresul Federației Internaționale a Salvatorilor pe pârtiile de schi FIPS, Riksgransen-Suedia, Congresul International al Salvatorilor cu Drone – IEDO, Paris-Franța;
- Diverse.
O parte dintre concluziile acestei întruniri se vor materializa în proceduri și norme tehnice de intervenție și dotare, ce vor fi aprobate, însușite și puse în practică de către structurile Salvamont.
Salvamont este singura structură de salvare montană care deține competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale, preocupare permanentă pentru asigurarea unor servicii de salvare montană la cel mai înalt nivel profesional.