Vremea se va menţine călduroasă

Astăzi şi mâine cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi local cu  averse însoţite de descărcări electrice, mai ales spre seară şi în cursul nopţii.  Izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, trecător putând lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 34 de grade C, iar cele minime se vor încadra între 16 şi 20 de grade. La munte, vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate - mai ales spre seară şi noaptea -  când local se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua şi aspect de vijelie. Cu totul izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară.

 

Pin It