ISU Argeş lansează campanii de informare cu scop preventiv

În urma incendiului produs recent la o fabrică de cauciucuri din comuna Bascov, prefectul Mihai Oprescu a cerut Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă reactualizarea şi aplicarea cu stricteţe a normelor generale de prevenire a incendiilor la operatorii economici din judeţ. În această perioadă, reprezentanţii ISU fac  verificări pe teren, dar vor susţine şi campanii de informare cu scop preventiv. „Inspectorii vor controla instalaţiile de gaze, de apă, de încălzire, de climatizare, dar şi cele electrice, care trebuie să fie conforme specificului activităţii şi nu suportă o capacitate subdimensionată”, ne-a declarat Sorina Săvoiu, plutonier adjutant în cadrul ISU Argeş.

„Societăţile vor avea obligaţia să facă periodic instruiri angajaţilor, pentru a fi evitate astfel de incidente. De asemenea, angajatorii trebuie să dispună de o cale de acces pentru autospecialele de pompieri în caz de incendiu”, a concluzionat Sorina Săvoiu. Pe lângă pagubele pe care a trebuit să le suporte conducerea fabricii de cauciucuri din Bascov în urma incendiului, societatea a fost şi sancţionată contravenţional pentru nerespectarea normelor de prevenire a incendiilor. 

 

Pin It