Valea Iaşului - Undă verde pentru un împrumut de 3 milioane lei

Marţi seara, în cadrul unei şedinţe extraordinare, legislativul local a aprobat demararea procedurilor pentru un împrumut bancar în sumă de 30 miliarde lei vechi, prin care se va asigura suportul financiar pentru continuarea investiţiilor - ne-a informat primarul Nicolae Barbu. Totodată, s-a aprobat o rectificare de buget pozitivă de 130.000 lei (1,3 miliarde lei vechi) - bani proveniţi din colectarea superioară a impozitelor pe venit faţă de estimările iniţiale pentru perioada actuală - dar şi un transfer de 350.000 lei între capitolele bugetare, pentru achitarea unor lucrări de investiţii executate deja. Nu în ultimul rând s-a aprobat actualizarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrările de modernizare a DC 259 Ungureni-Borovineşti şi a DL Mustăţeşti-Valea Uleului. Acestea urmează să fie asfaltate (2,7 km pe drumul comunal şi 0,8 km, în prelungire, pe cel local). În fapt, după ce s-a predat amplasamentul constructorului care va face lucrările, s-a constatat că ploile din acest an au produs unele eroziuni care au afectat drumurile amplasate în vecinătatea Pârâului Valea Bădilii. Acestea impun lucrări de corecţii, sprijinuri de mal şi alte lucrări, pentru care s-au prezentat documentaţiile şi calculele tehnico-economice. "Sunt plusuri, dar şi minusuri faţă de cele iniţiale, dar îmbucurător este faptul că situaţia a fost înţeleasă de consilierii locali şi, prin votul acordat de dumnealor, avem posibilitatea de a asigura plata execuţiei lucrărilor programate", a concluzionat primarul Nicolae Barbu.

 

 

 

Pin It