A apărut un nou model de paşaport!

În primele 6 luni ale acestui an, la nivelul Serviciului Eliberări Paşapoarte din municipiul Curtea de Argeş au fost depuse 187 cereri de eliberare pentru un asemenea document, din care au fost onorate 175.

În primele 6 luni ale anului în curs, la Serviciul Eliberări Paşapoarte Argeş s-au primit 4.451 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice si au fost eliberate 4.065, precum şi 2.426 cereri de eliberare a paşapoartelor simple temporare, din care au fost satisfăcute 2.424.

Argeşenii care doresc să obţină un astfel de document ar trebui să ştie că,  începând din data de 22 iulie s-a pus în circulaţie noul model al paşaportului simplu temporar românesc, valabil un an. Paşapoartele temporare emise anterior rămân valabile până la data expirării.

Noul model cuprinde o serie de elemente de securizare, începând de la desenul copertei, care este realizat folosind o foiţă aurie aplicată prin poleire pe un material vişiniu, iar prin expunere la lumină ultravioletă pe toată suprafaţa copertei se poate vizualiza textul “ROU”, scris cu caractere arhaice.

Coperta interioară este tipărită pe o hârtie de securitate, cu fibre fluorescente şi fără înălbitori în componenţa sa, iar pagina de date, precum şi paginile pentru vize sunt realizate tot pe acelaşi material. În componenţa fundalului de securitate se pot observa numeroase elemente specifice graficii de securitate, prin expunerea documentului la lumină ultravioletă, pe pagina de date se va putea observa un model grafic. Prin expunerea documentului la lumină ultravioletă, pe paginile de viză se poate observa un model grafic, invizibil la lumină normală. Numărul paşaportului a fost perforat în partea inferioară a tuturor paginilor.

 

 

 

Pin It