Desene inedite la muzeu

Sala Multifuncțională din cadrul Muzeului Municipal Curtea de Argeș a găzduit vernisajul unei expoziții de desene inedite, realizate de Malvina Bârsan, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Ferdinand I”.

Expoziţia cuprinde mai multe planșe ce au ca temă principală viitorul, alături de roboți. La vernisaj au participat prietenii şi colegii elevei, dar şi iubitorii de artă din municipiul Curtea de Argeș. ”Malvina a dovedit că nu degeaba a trecut un an de la prima expoziție. Saltul calitativ este evident: a muncit în ciuda faptului că mai are și școală”, a declarat în deschiderea evenimentului Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal, care a adăugat: ”Am zis să profităm de faptul că nu a început încă ultimul an de liceu în care grijile Bacalaureatului și admiterea la facultate îi vor acapara tot timpul, și să organizăm acest vernisaj”. Tânăra și-a făcut debutul în lumea artelor anul trecut, cu o expoziție asemănătoare ce a fost găzduită de Casa Norocea. Legat de aceste noi planșe, tânăra artistă a spus că reprezintă o libertate în culori: ”Mă exprim foarte ușor într-un desen, fiind modul meu cel mai bun de exprimare. Pentru mine, desenul reprezintă o voce pe care nu o aud, dar o văd. În acest fel pot să mă exprim fără să fiu judecată. Cu ajutorul desenului reușesc să spun ce am pe suflet, fără să deschid gura”.

Inedita expoziție de desene va putea fi admirată timp de două săptămâni pe simezele Muzeului Municipal

 

 

 

Pin It