Întâlnirea fiilor satului Poenărei, ediţia a XI-a

În perioada interbelică, mai în glumă, mai în serios, acestei aşezări umane cu rădăcini seculare i s-a spus "Picior de Paris". Şi asta pentru că premierul Armand Călinescu, acelaşi care a ctitorit şi sanatoriul de la Valea Iaşului, pietruise drumul care urca până sub Râpele cu brazi, făcându-l cel mai modern dintre cele săteşti din ţara noastră. Faima şi-o câştigase însă după război, când fusese ultimul adăpost al "Haiducilor Muscelului", ce luptaseră împotriva puterii bolşevice. Fraţii Arnăuţoiu şi cei care rămăseseră lângă ei au fost arestaţi de organele de represiune comunistă la Râpele cu brazi. Într-o noapte din vara lui 1959, aceştia şi cei care-i ajutaseră fuseseră executaţi la Jilava. Printre ei se găseau şi câţiva săteni din Poenărei - preoţii Nicolae Andreescu şi Ioan Constantinescu, învăţătorul Gheorghe Popescu şi baciul Nicolae Sorescu. Asta ca să nu mai luăm în calcul şi pe cei condamnaţi la ani de temniţă grea. Satul a avut destul de suferit în timp... Ca să n-o mai lungim, prin 2002, impresia era că intrase în agonie, rămânând doar cu o mână de oameni, cei mai mulţi în vârstă, şi parcă rupt de restul comunei Corbi, căci drumul de acces era o adevărată Golgotă pentru cei ce s-ar fi încumetat să-l ia în picioare, chemaţi la zi de sărbătoare creştină de clopotele bisericii cu hramul Sf. Paraschiva. Atunci, unul dintre fiii satului, Virgil Baciu, a concluzionat că trebuia făcut ceva pentru scoaterea satului din agonie.

 

Un proiect reuşit

 

Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a organiza întâlniri anuale ale fiilor satului. Zis şi făcut, iar rezultatul a fost acela că personalităţile aduse de Virgil Baciu la aceste reuniuni au atras pe lângă fii ai satului prieteni şi cunoscuţi, iar vestea despre frumuseţea locurilor s-a răspândit în cele patru colţuri ale lumii. Dintre cei veniţi la început din curiozitate, unii au prins rădăcini acolo: au cumpărat pământ ieftin şi şi-au construit case de vacanţă. Exemplul lor a fost urmat şi de prieteni din marile oraşe, iar acum se poate afirma fără teama de a greşi că proiectul iniţial reprezintă o izbândă a spiritului perseverent de care a dat dovadă Virgil Baciu. Tânărul om de afaceri bucureştean s-a întors la vatra părintească şi, din 2012, i-a convins pe oamenii locului că era nevoie de o schimbare, pe care el o putea aduce. Ajuns primar şi-a implementat primele proiecte de modernizare a comunei, încercând să recupereze timpul pierdut de către predecesori. Şi iar a reuşit, dovadă fiind mulţumirea comunităţii faţă de prefacerile din ultimul timp. Acum nu numai satul Poenărei, dar şi întrega comună de pe valea Râului Doamnei pare să fi revenit la o viaţă nouă.

 

Test picat de cei cu suflete mici

 

Anul acesta, când începea un nou ciclu al sărbătoririi Zilei satului Poenărei, Virgil Baciu a făcut un test de seriozitate cu oamenii care se înghesuiau an de an la eveniment. Cum era cunoscut faptul că se desfăşura în prima zi de sâmbătă de după prăznuirea creştină a Adormirii Maicii Domnului, n-a mai trimis invitaţii oficiale. Rezultatul oferă imaginea clară a calităţii umane: a avut surpriza ca la slujba de pomenire şi la serbarea câmpenească să nu mai vină politicienii de altădată, dar nici măcar urmaşii martirilor luptei anticomuniste! Explicabil de ce la "Veşnica pomenire" din biserică, după oficierea slujbei de către un sobor de 8 preoţi, mulţi dintre credincioşi au avut surpriza de a-l vedea pe Virgil Baciu cu ochii înlăcrimaţi...

 

"Rămân fiu al satului Poenărei!"

 

Iniţiatorului şi susţinătorului constant al evenimentului îi aparţine această declaraţie emoţionantă, făcută în curtea şcolii din sat, locul tradiţional de desfăşurare: "Vă rog să vedeţi în mine nu pe primarul comunei, pentru că este o chestiune de timp şi de vot. Eu sunt prin naştere şi voi rămâne pentru totdeauna fiu al satului Poenărei!", a spus Virgil Baciu vizibil emoţionat, trăgând cu ochiul spre clădirea şcolii, care adăposteşte muzeul local, despre care îi informase în biserică pe cei prezenţi că fuseseră vandalizat de curând de inconştienţi fără suflet. Apelul său la solidaritate umană a venit în completarea celui lansat de preotul pensionar Ioan Grigorescu, alt fiu al satului prezent la slujba de la biserică: "Dacă vă voi simţi alături, voi fi încurajat să facem tot ceea ce este posibil legal pentru a îmbunătăţi viaţa comunităţii. Să fim mai buni, renunţând pe cât posibil la egoism şi vom reuşi mai mult în vaţă".

 

Familia Wolf, la petrecerea câmpenească

 

Criza economică s-a făcut resimţită şi la sărbătorirea de sâmbătă: faţă de alţi ani, n-au mai venit artişti cu nume pentru a-i distra pe participanţi. Unii, precum Gheorghe Dinică sau Paul Everac s-au mutat într-o lume poate mai bună...Partea bună a fost aceea că au fost supliniţi cu brio de formaţiunile artistice locale (ansambluri de dans sau solişti, între care a strălucit David Sturzeanu - deşi avea o mână în ghips), dar şi oaspeţii dragi veniţi de la Cornu, judeţul Olt, cu vestita formaţie de căluşari şi dansuri populare). CD-urile au completat firesc programul artistic, iar distracţia a fost totală pentru participanţi, indiferent de vârstă. Aceştia s-au putut bucura de produsele culinare tradiţionale - brânza de burduf şi telemeaua de oaie cu mămăliguţă, frigăruile şi mititeii - udate cu bere rece şi cu vestita ţuică de Poenărei. Organizatorii au acordat din partea primăriei şi Căminului cultural Corbi, condus de Claudia Rotaru diplome de suflet pentru formaţiunile artistice, de participare pentru preoţii Alin Preda, Ion Oprescu ("Mi-aş dori ca şi primarul nostru din Nucşoara să organizeze astfel de evenimente!"), Alexandru Hirică, Victor Sturzeanu şi parohul local, Ion Tuţă, dar şi prietenilor primari, începând cu Constantin Dinuţ (Cornu - Olt) şi continuând cu Ştefan Benonie (Aninoasa), Nicolae Barbu (Valea Iaşului) şi Gheorghe Nicuţ (nelipsit la vreuna dintre ediţiile evenimentului, de la lansare până în prezent), ca şi pentru mass-media, inclusiv ziarul nostru. Prezenţa inedită a ediţiei, a fost familia Wolf (în traducere Lupu), sosită tocmai din Germania! N-au lipsit horele, cântecele, evocarea celor care nu mai sunt printre noi, dar nici tradiţionalul foc de tabără, aprins după ce s-a lăsat întunericul. Ca în fiecare an, vremea a fost îngăduitoare, n-a plouat, iar la final participanţii s-au despărţit urând din adâncul sufletelor "La Mulţi Ani Poenărei!" şi dându-şi întâlnire pentru ediţia a XII-a, din 2015, în prima sâmbătă de după Sf. Maria.

 

 

 

Pin It