Pepenii blochează asfaltarea

Pentru angajaţii SPGC nu a contat faptul că oraşul s-a aflat în sărbătoare mai bine de două săptămâni. S-a muncit la foc continuu, astfel că au fost refăcute aproape toate trotuarele din zona Ivancea. ”Am terminat o mare parte din lucrările pe care ni le-am propus în această perioadă”, ne-a declarat Ioan Ghiţă, şeful SPGC Curtea de Argeş. „Urmează să vorbim cu şeful SPPTO pentru a ne ajuta să se elibereze trotuarul pe care se vând pepeni, în apropierea Pieţei Ivancea, ca să putem termina lucrările de asfaltare în zonă. În acest moment angajaţii noştri lucrează şi pe strada Ion Eliade Rădulescu, lângă şcoala „Carol I”, acolo unde a mai rămas de lucru la o porţiune. S-a lucrat destul de repede, astfel că am reuşit să terminăm de asfaltat toată curtea spitalului municipal în doar o săptămână”, a mai spus Ioan Ghiţă.

 

 

Pin It