Trenul circulă din nou!

Începând din 11 august, circulația feroviară pe ruta Curtea de Argeș - Pitești a fost reluată. La sfârșitul lunii iulie, şuvoaiele formate în urma ploilor torenţiale au rupt terasamentul care susținea calea ferată, iar trenul a deraiat. În urma acestui accident, opt persoane au văzut moartea cu ochii, șase călători și doi angajați Regiotrans fiind la un pas să cadă într-o vale de câţiva metri după ce garnitura a ieşit de pe şine. 

Cum segmentul de cale ferată afectată de ploi este închiriată CFR-ului, aceștia au fost nevoiți să dea banii de reparații. 

”Din gara Curtea de Argeș trenul circulă normal încă de ieri”, a declarat Ovidiu Bidian, șeful secției RCFF.

”Porțiunea respectivă aparține CFR-ului, mai exact Regionalei Craiova, ei fiind cei care au efectuat reparațiile la calea ferată”, a mai precizat acesta.

 

 

 

Pin It