Negocieri în ACL, la Valea Iaşului

PNL şi PDL şi-au stabilit şi la Valea Iaşului echipele de câte trei reprezentanţi care vor negocia condiţiile în care va funcţiona pe plan local Alianţa Creştin Liberală. De la primarul Nicolae Barbu, care a obţinut al treilea mandat succesiv la conducerea comunităţii sub steagul PDL, după primele două ca peremist, am aflat că dumnealui este simplu membru de partid şi nu va participa la discuţii. Echipele însă s-au stabilit şi fiecare lider are doi colegi alături, după cum urmează: Constantin Ştefănescu, Andrei Grigorescu şi Dumitru Sorescu (PNL), respectiv viceprimarul Cristian Enescu, Valeriu Sandu şi Constantin Oancea (PDL). "Eu prefer să mă ocup strict de administraţia publică locală, pentru care am primit voturile cetăţenilor", a declarat primarul Barbu.

 

 

Pin It