La Valea Danului, "Mister Puterea Ursului"

Turismul se promovează şi în zilele lucrătoare în comunele Valea Danului, Valea Iaşului, Albeştii de Argeş, Cicăneşti, Arefu şi Corbeni prin proiectul "Valea superioară a Argeşului – Comori din lada de zestre". Pe parcursul a 6 săptămâni reprezentanţii acestor localităţi îşi prezintă tradiţiile, pregătesc un program artistic şi câteva concursuri pentru localnici şi turişti. În perioada 17-18.08.2014, evenimentul s-a desfăşurat la Valea Danului.  

"Festivalul a fost organizat pentru prima dată de comuna noastră, dar el se află la a 3-a ediţie. Au venit mai puţini oameni faţă de ce mă aşteptam, dar a fost un eveniment reuşit", ne-a spus primarul Vasile Dina. 

Oamenii au avut parte de un program artistic oferit de trupa de teatru Buratino, de la Casa de Cultură "Adriana Trandafir" din Bascov. Copiii, sub îndrumarea profesorului Andrei Pătru, au pus în scenă piese precum "Cana de aur", "Punga cu galbeni" şi "Milostenia lui Vodă". "De obicei, adulţii sunt chemaţi să facă teatru pentru cei mici, dar atunci când copiii fac teatru pentru alţi prichindei impactul este mult mai mare şi totul iese mai frumos", a declarat Andrei Pătru. Cetăţenii au avut parte şi de muzică şi dansuri. Amalia Savu, Ramona Ene, Mihaela Iosif au încântat publicul cu doine şi cântece româneşti, alături de instrumentistul Ion Niţoiu şi de ansamblul "Ciobănaşul" pregătit de coregraful Vasile Grecu. Au fost organizate  concursuri de "Miss Valea Danului" şi "Mister Puterea Ursului", dar şi un festival al bulzului. În cadrul concursului de miss, fetele au avut o probă de întrebări, una de dicţie, una de dans şi au prezentat o paradă a modei, în timp ce băieţii au fost nevoiti să alerge cu o fată în braţe printre jaloane. La domnişoare, pe locul întâi s-a clasat Natalia Popescu, iar la băieţi Ionuţ Stănescu. 

Marţea viitoare acest festivalul va continua şi va pune în valoarea tradiţiile comunei Valea Iaşului, în săptămânile următoare, comunele rămase organizând acelaşi gen de festival. 

 

Pin It