Fetiţa abandonată în spital va fi operată!

În urmă cu aproximativ două luni de zile, la secţia de Maternitate a Spitalului Municipal din Curtea de Argeş a fost părăsit un nou născut. Motivele invocate de mamă pentru a-şi justifica gestul au

Pin It

Transfăgărăşanul - 40 de ani!

Deschiderea oficială a Transfăgărăşanului a avut loc pe 20 septembrie 1974 în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu, însă lucrările la cel mai frumos drum din lume, aşa cum l-a numit în urmă cu câţiva ani

Pin It

Niciun câştigător la Loto 6/49!

Duminică au avut loc tragerile la cele trei jocuri organizate de Loteria Română. Nici de această dată marile câştiguri de la categoria I n-au fost câştigate, astfel că premiile au fost reportate. La

Pin It

Locaţii noi pentru cabinetele din policlinică

Mai multe cabinete care funcţionau în cadrul policlinicii au fost mutate din cauza lucrărilor de reabilitare. Astfel cabinetele de Ginecologie şi Pediatrie funcţionează în prezent lângă Urgenţă

Pin It

Curtea de Argeş în conducerea ALZIAR

În perioada 17-19 septembrie, primarul municipiului, Nicolae Diaconu s-a aflat la Alba Iulia. Acolo a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România

Pin It

Corbi: inaugurarea podului de la Piua

Zilele trecute, edilii din comuna de pe valea Râului Doamnei au mai inaugurat un obiectiv de investiţii. Este vorba despre podul care face legătura între centrul comunei şi satul Piua. "Acesta a

Pin It

Valea Iaşului - comuna şantier

Edilii locali au şi anul acesta în desfăşurare un vast program de investiţii. Prezenţa utilajelor la Valea Uleului sau la Borovineşti este cea mai bună dovadă. Totodată, se depun eforturi pentru

Pin It

Astupaţi capcana din asfalt!

Zilele trecute, în asfaltul de pe strada Nevers, tocmai în porţiunea dintre noul sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi Administraţia Finanţelor Publice a apărut o groapă

Pin It

Şcoala "Mircea cel Bătrân" găzduieşte proiectul educaţional "ENERGIA VINE DIN NOI"! 

Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" şi Asociaţia Comitetului de Părinţi din cadrul instituţiei de învăţământ au lansat în parteneriat,  joi, 18 septembrie 2014, proiectul "ENERGIA VINE DIN NOI"

Pin It

Corbeni: Lada de zestre

Vineri, conform programului evenimentului itinerant "Valea superioară a Argeşului - Comori din Lada de zestre", a venit rândul comunei conduse de primarul Remo Mateescu să fie gazdă. Locul ales

Pin It