Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat în baza unui examen ce include o probă teoretică şi o probă practică, potrivit legii. În acest sens, cei care vor să obţina
AJOFM Argeş a organizat vineri, la Casa Cărţii, "Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi". Din păcate pentru organizatori, cei cărora li se adresa nu au fost deloc interesaţi de acţiunea
Consiliul Local al comunei Valea Iaşului, judeţul Argeş, anunţă scoaterea la vânzare a utilajului - buldoexcavator marca Benfra, model BFM 4.08, fabricat în data de 11.03.1995.
"Cestiunea arzătoare la ordinea zilei" este - fără îndoială - aceea a gestionării problemei imigranţilor care dau năvală în bătrânul continent, fugind de moartea, sărăcia şi ororile luptelor interne
Prin decizia Majestăţii Sale Regelui Mihai, Inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al Castelului Pelişor, locul unde Inima Reginei României Mari a bătut pentru ultima oară. Inima va fi
Aşa cum aminteam într-una dintre ediţiile anterioare ale cotidianului nostru, la nivelul judeţului Argeş funcţionează 526 unităţi şcolare în învăţământul de stat. Delegaţiile tuturor directorilor au
Luni, de la orele 11.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş, din Piteşti, se va desfăşura o dezbatere cu tema "Arbitrajul Comercial: DE CE, UNDE ŞI CUM?" Alături de membrii Camerei de
Spectacol şi adrenalină, asta se anunţă în cadrul Finalei campionatului naţional de drift, competiţie ce îmbină arta derapajelor controlate cu spectacolul vizual. Evenimentul va avea loc în zilele de
Legea educaţiei a fost modificată în luna mai a acestui an astfel încât elevii să aibă un reprezentant cu drept de vot în consiliul de administraţie al fiecărei şcoli. Conform Legii nr. 95/2015
Veniturile din amenzi şi alte sancţiuni rămân o sursă de alimentare a bugetului care nu poate fi ignorată. La Curtea de Argeş, prevederile la acest capitol pentru anul 2015 au fost de 511.000 lei