Premiu de 1.000 lei pus la bătaie pentru "Memorialul Prof. Stelian Chelu"

În ultima conferinţă de presă a PNL Curtea de Argeş, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali, Liviu Nicolae, a reiterat o mai veche propunere: "Nu înţeleg de ce nu s-a acceptat până în prezent oferta pe care am avansat-o de a contribui cu suma de 1.000 lei pentru organizare sau pentru premierea elevilor participanţi la un concurs de Matematică dedicat celui care a fost profesorul Stelian Chelu, fost director la Liceul ELECTRO. Sunt convins că mulţi dintre cei din generaţia mea şi chiar din cele dinainte sau după îi păstrează acestui dascăl eminent o amintire frumoasă din vremea în care preda la liceu şi ar fi dispuşi să se alăture acestui proiect. Ar fi o provocare pentru elevii dotaţi pentru această materie şi o posibilitate de a-şi măsura forţele cu competitori puternici, ajutându-i să se pregătească mai bine pentru olimpiadele şi concursurile şcolare şi, de ce nu, pentru a-şi găsi vocaţia şi, eventual a-şi netezi drumul spre cariere serioase şi spre succesul în viaţă. Cer sprijinul autorităţilor şi oamenilor de bine din Curtea de Argeş, al părinţilor şi ai celorlalţi profesori, dintre care mulţi sunt convinşi că l-au cunoscut pe prof. Chelu, unul dintre cei mai dedicaţi şi mai buni pedagogi pe care i-am avut". 

Prof. Stelian Chelu, originar din Nucşoara, a avut o carieră frumoasă la Liceul Teoretic Corbeni în perioada în care se lucra pe şantierul Barajului Vidraru, în urmă cu o jumătate de secol. Acolo s-au ridicat generaţii de elevi eminenţi, unii dintre ei ajungând mari constructori pe şantierele ţării, oameni care au îndeplinit funcţii de mare responsabilitate în timpul regimului comunist şi în perioada care a urmat după Revoluţia din 1989. Ceea ce ştiu mai puţini este faptul că eminentul profesor se trăgea dintr-o familie care avusese de suferit pentru sprijinul oferit luptătorilor antibolşevici din Grupul de Rezistenţă "Haiducii Muscelului", condus de către fraţii Arnăuţoiu şi a trăit o lungă perioadă de timp cu frica în sân - cum se spune. Asta nu l-a împiedicat să-şi facă datoria faţă de elevii săi atât la Corbeni, cât şi după transferul la Curtea de Argeş, survenit cam prin 1980. A fost un om între oameni, care ar merita semnul de recunoştinţă propus de către fostul său elev, Liviu Nicolae. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe prof. Stelian Chelu!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!