"Curtea de la Argeş" îşi sărbătoreşte ziua printr-o apariţie de excepţie!

Reputata revistă de cultură a zonei de nord a Argeşului, care încă de la primele ieşiri pe piaţă a stârnit emulaţie în ţară şi în diaspora, este din nou la dispoziţia cititorilor prin ediţia din acest august canicular. Încă de la editorialul semnat de mentor, acad. Gheorghe Păun - "Uimitorii oameni de cultură interbelici" - ni se reamintesc valorile pe care s-a clădit identitatea culturală românească şi pe trunchiul viguros al cărora s-au altoit şi valori ale celei universale. Numai lecturând lista şi tot ar trebui să conştientizăm ce anume au adus înaintaşii patrimoniului culturii universale, moştenire care ar trebui să responsabilizeze contemporaneitatea asupra obligaţiilor ce-i revin din asemenea moştenire grea. Încă o dată se pun în discuţie teme dintre cele mai incitante - "De ce nu fac politică" (Mihai Bădescu), "Vintilă Horia - Credinţă şi cunoaştere", "Reinventarea mediocrităţii - Palier în evoluţia umană" (Mircea Băduţ) şi multe altele. Nu se poate trece peste episodul II al aniversării a jumătate de mileniu de existenţă a lăcaşului de cult ctitorit de Sf. Neagoe Basarab, realizat cu "osebită osârdie şi har" de către preotul Daniel Gligore - "Mănăstirea Argeşului înainte de Vlad al II-lea Dracul". Centenarul Marii Uniri prilejuieşte apariţiile materialului "Ştefan Corodeanu, un erou al Primului Război Mondial", semnat de Oana Lucia Dimitriu, dar şi a episodului al doilea din documentata lucrarea semnată de Marin Aiftincă - "Academia Română în anii primului Război Mondial".

Nu lipsesc interviurile, evocările, prezentările sau temele existenţiale, dintre care merită să amintim "Dilema somaleză: să mori sub bombe sau să mori de foame?", dar şi jurnalele de călătorie cu care ne regalează fostul diplomat Ion Pătraşcu, demn descendent parcă din Milescu Spătarul - "Prin capitala Iranului, Teheran". Concluzionând, încă o dată cititorul poate descoperi o parte din lume în paginile acestei generioase reviste apărute cu sprijinul Primăriei Municipiului Curtea de Argeş prin Centrul de Cultură şi Arte, a Asociaţiei Culturale "Curtea de la Argeş" şi a Trustului de Presă ARGEŞ EXPRES. Lectură plăcută tuturor iubitorilor de cultură, oriunde s-ar afla în lumea asta mare, dar uneori parcă prea mică pentru toate visurile noastre!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!