Ion Sălişteanu (1929-2011) - Căi spre artă (I)

La 6 octombrie 1929, în familia reputatului constructor hidro-rutier Daniil Sălişteanu [1898-1996], de la Serviciul Drumuri şi Ape din oraşul Piteşti şi al Anetei [1900-1980], originară din oraşul Basarabilor, Curtea de Argeş, funcţionară în cadrul aceluiaşi serviciu, se ivea pe lume Ion, primul băiat dintre cei cinci copii care vor purta în timp numele de familie Sălişteanu... Tatăl lor, originar din oraşul ardelean Sebeş-Alba, aflat sub stăpânire străină, este înrolat în armata austro-ungară, de unde dezertează împreună cu alţi patrioţi, trecând frontul la români în timpul Primului Război Mondial; are imensa bucurie de a participa la Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Daniil Sălişteanu, apreciat pentru excelenta pregătire în domeniul său de activitate, contribuie, ca proiectant, la amenajarea cursurilor unor râuri importante din România, precum şi la edificarea cabanelor meteorologice de pe culmile montane ale Carpaţilor. În procesul devenirii lui Ion Sălişteanu ca artist plastic, o etapă semnificativă o constituie perioada liceală de la Liceul "I.C. Brătianu" din Piteşti [1941-1949], contactul cu un dascăl de excepţie, profesorul de desen Guţă Popescu, cel care i-a facilitat aprofundarea marilor creaţii ale artei plastice universale şi l-a iniţiat în abc-ul tehnic al transpunerii pe pânză, prin intermediul pensulei şi al culorilor în ulei, a propriei sale exprimări plastice. Perfecţionarea în tainele picturii şi-o desăvârşeşte la Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, unde, timp de şase ani [1949-1955], studiază cu profesori de referinţă în domeniu: Samuel Mützner, Adam Bălţatu şi Jean Steriadi, ei înşişi artişti ai penelului… 

Maeştrii maestrului

Samuel Mützner - alias Samys Mützner [1884-1959] a fost student al lui George Demetrescu-Mirea la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti; ulterior s-a specializat în arta plastică la München şi Paris, pictând peisaje în manieră pointilistă sub influenţa lui Claude Monet. Peregrin pe Terra, călătoreşte în Algeria, Franţa, Germania, Japonia, Oceania, Tunisia şi Venezuela, remarcându-se prin susţinuta sa colaborare cu artişti plastici consacraţi din ţările vizitate. Revenit în România, se căsătoreşte cu pictoriţa Rodica Maniu; dominanta creaţiei sale plastice este reprezentată de tematica ţărănească.

Adam Bălţatu [1899-?], născut la Huşi, format ca pictor la Şcoala de Belle Arte din Iaşi [1915-1919], cu profesorii Constantin Artachino şi Gheorghe Popovici, îşi continuă studiile la Roma şi Paris, fiind atras de tablourile lui: Delacroix, Courbet, Corot, Daumier, Claude Monet, maeştri de la care va "împrumuta" exclusiv elemente specifice de tehnică picturală. Arta sa este caracterizată prin "simţiri profunde exprimate într-o paletă de culori senine şi armonii liniştite".

Jean Alexandru Steriadi [1880-1956], pictor şi grafician, profesor universitar la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde studiază pictura cu câmpulungeanul George Demetrescu-Mirea; ulterior, se va perfecţiona în domeniul artei plastice la instituţii similare din München şi Paris. Membru de onoare al Academiei Române [1948]. Autor al unor compoziţii de mari dimensiuni: "Hamali în portul Brăila", "Chivuţele în Piaţa Mare", "Vânzătoare de dantelă" ş.a., de peisaje urbane, dar şi rurale, care se particularizează prin "luminozitate delicat nuanţată şi asimilarea celor mai preţioase trăsături ale impresionismului".

Profesorii Samuel Mützner, Adam Bălţatu şi Jean Steriadi de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti îşi vor pune amprenta pe creaţia picturală a discipolului, exercitând o evidentă influenţă asupra primelor sale opere, pentru ca, apoi, ajuns la maturitate, artistul piteştean să-şi definească propria sa cale în arta plastică naţională...

Paşi siguri spre consacrare artistică

Debutul său expoziţional s-a "oficiat" în anul 1954, "cu o suită de desene" la Anuala de artă din Bucureşti, în prezenţa unor iubitori ai artelor plastice, dar şi a unor specialişti care, remarcându-i piesele expuse, îi prevedeau o ascensiune continuă în pictură, artă pe care filozoful grec antic Plutarh [46-125 p.H.] o considera "o poezie tăcută". Anul 1955 reprezintă în cariera artistică a lui Ion Sălişteanu o treaptă definitorie pentru afirmarea sa, întrucât devine el însuşi cadru didactic al institutului pe care îl absolvise, ca profesor al secţiei de pictură, dar şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, al cărui vicepreşedinte va fi în 1968, şi, odată cu trecerea anilor, preşedinte de onoare în 1999.

Poet al penelului, Ion Sălişteanu participă cu un succes relevat prin cronici favorabile consacrate manifestărilor de acest gen organizate în diverse centre de pe mapamond inseriate în ordinea cronologică a expoziţiilor sale de artă plastică: 1955 - Varşovia; 1956 - Dresda, Bratislava; 1957 - Budapesta, Moscova; 1965 - Szczecin (Grupul "Metaphora"); 1967 - Frankfurt; 1968 - Uppsala, Praga, Paris, Russe; 1969 - Roma, Torino, Tel Aviv, Rijeka, Varşovia, Landschau; 1970 - Veneţia (Bienala internaţională), Düsseldorf, Torino, Milano, Varşovia; 1971 - Tesside, Middlesbourg, Palma de Mallorca, Leningrad, Praga, Varşovia, Torino; 1973 - Klagenfurt (Austria), cu prilejul "Zilelor culturii româneşti", Eastbourne, Southampton, Toulon, Philadelphia, Washington, Akron, Saint Paul, Oskonson, Moscova, Beijing, Timzin, Madrid, Veneţia; 1974 - Phenian, Quebec, Atena, Tunis, Cairo, Berlin, Moscova, Glasgow; 1975 - Berlin, Stuttgart, Moscova; 1976 - Ankara, Copenhaga, Sofia; 1978 - Lisabona, Atena, Praga, Berlin, Sofia, Moscova; 1979 - Buenos Aires, Cottbus, Berlin, Moscova, Helsinki; 1980 - Olimpia, Bari, Macerata, Roma, Napoli; 1981 - Novisad, Sarajevo, Zagreb, Sofia; 1982 - Berlin (Bienala de artă realistă), Praga, Bratislava; 1983 - Expoziţia "Omaggio à Picasso", Academia di Romania; 1984 - Sofia, Lisabona; 1985 - Cracovia, Varşovia, Tarnov (Polonia) cu prilejul "Zilelor culturii româneşti", Gabrovo; 1986 - Varşovia, Beijing, Sofia; 1990 - Geneva, Paris, New York; 1992 - Budapesta, Pasau, Viena, Bratislava (expoziţie itinerantă UNESCO), Viena, Denver, Chişinău - Palatul culturii şi Marea sală de artă; 1993 - Chişinău (ca membru de onoare a U.A.P. Moldova); Viena (cu prilejul inaugurării Centrului Cultural - Fundaţia Elias); 1994 - Beijing, Nanjing; 1995 - Istanbul, Ankara, Izmir; 1996 - Sofia (Trienala de pictură); 2001 - Sofia, Marea Galerie; 2002 - Beijing (Bienala Internaţională); 2004 - Bruxelles, Palatul Parlamentului European; 2005 - He-Ze (China) - unde, impresionaţi de creaţia sa dominată de o sensibilitate similară artei orientale, i s-au reţinut toate tablourile create acolo, pentru a se organiza o expoziţie cu expunere permanentă: Muzeul "Ion Sălişteanu" din He-Ze; 2008 - Paris, Grand Palais; Sarria (Spania), Salonul de toamnă.

Dintre expoziţiile personale organizate în ţară, la care a participat, sunt inserate selectiv următoarele: 1965 - Bucureşti, Galeria "Orizont" - prima expoziţie personală; 1972 - Bucureşti, "Muzeul Simu" - în cadrul Simpozionului internaţional de estetică; 1975 - Bucureşti, Sala Dalles; 1979 - Bucureşti, Sala Dalles; 1980 - Cluj Napoca, Muzeul de artă şi Galeria mare a U.A.P.; Constanţa, Muzeul de artă; Galaţi, Muzeul de artă contemporană românească; 1983 - Constanţa, Muzeul de artă; 1984 - Bucureşti, Institutul italian de cultură (ca participant la Bienala de la Veneţia); 1987 - Constanţa, Muzeul de artă; 1988 - Arad, Galeria "Arta"; Constanţa, Muzeul de artă; 1989 - Bucureşti, Muzeul de artă; Craiova, Muzeul de artă; 1991 - Iaşi, Palatul culturii; 1992 - Bucureşti, Cercul militar naţional; 1994 - Bucureşti, Teatrul naţional, sălile Art-Expo, etaj 3/4; Constanţa, Muzeul de artă; Craiova, Muzeul de artă; 1996 - Cluj Napoca, Muzeul de artă şi Galeria mare a U.A.P.; Piteşti, Muzeul de artă; Sibiu, Muzeul Bruckenthal; 1997 - Bucureşti, Cercul militar naţional - inaugurarea Sălii de artă şi lansarea monografiei; Reşiţa, Palatul muzeal; 2000 - Bucureşti, inaugurarea Centrului cultural Kalinderu; 2002 - Bucureşti, Banca Allianz Ţiriac; 2004 - Bistriţa-Năsăud, Muzeul de artă şi Galeria uniunii; Constanţa, Muzeul de artă;  2007 - Timişoara, inaugurarea Galeriei Calina; 2008 - Arad, Bienala internaţională; 2011 - Călăraşi, Muzeul Dunării de Jos.

Autor al unui număr impresionant de tablouri (circa 4000), realizate, mai ales, în tehnica "picturii în acrilic pe pânză şi pe hârtie", Ion Sălişteanu va înregistra, în contextul expoziţiilor organizate în ţară şi peste hotare, depline satisfacţii, iar participarea sa pe simezele expoziţiilor va fi onorată prin acordarea unor importante premii şi distincţii: Premiul de pictură al UAP [1964, 1985], Ordinul "Meritul cultural" [1968], Premiul Ministerului Culturii [1971], Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Române [1972], Premiul internaţional al artiştilor profesionişti "Trionfo", Roma [1981], Premiul internaţional "Pace", Roma [1983], Premiul internaţional "Omaggio a Picasso", Roma [1983], Cetăţean de onoare al oraşului natal, Piteşti [1996], Marele premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România [1999], Preşedinte de onoare al UAP [1999], Ordinul naţional "Steaua României", în grad de ofiţer [2000], membru corespondent al Academiei Române [2006], medalia de aur "140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române" [2006], este nominalizat pentru Premiul Prometeus - Opera Omnia [2006].

Interesat continuu de "raportul dintre artă şi spaţiul social, de arta medievală şi bizantină, de ipostazele picturii moderne şi contemporane", conştientizând utilitatea schimburilor de idei între artiştii plastici, Ion Sălişteanu a fost un adept declarat al participării la tabere de creaţie, simpozioane şi colocvii, dar şi o prezenţă activă, agreată şi agreabilă la peste 130 de manifestări de acest gen organizate în: Bulgaria (Belogradcik), China (He-Ze), Finlanda (Kuopio), Franţa (Tours Fondette), Germania (Essen, Nürnberg), Grecia (Lemnos), Italia (Verbania Lago Maggiore), Turcia (Izmir), precum şi pe plan naţional: Tabăra internaţională de la Baia Mare şi Tabăra internaţională "Est and West Fleiss" de la Carei. Preocupat permanent de "rigoarea formelor din natură, sub imperiul setei de ordine, al setei de culoare şi al setei de lumină", Ion Sălişteanu, percepea, asemenea lui Claude Monet [1840-1926], pictor francez impresionist, culoarea ca fiind o "obsesie permanentă, o bucurie şi frământare continuă"...

- Va urma -

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!