Mihail Sadoveanu, rapsod cu o capacitate de evocare epopeică rar întâlnită şi creator al unei ample fresce sociale - 137 ani de la naştere (1880-1961)

S-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, din părinţii Alexandru Sadoveanu - avocat şi Profira Ursachi, fiică de răzeşi. Alexandru Sadoveanu a fost fiu de boiernaşi din părţile Gorjului. În şcoala primară, M. Sadoveanu l-a avut învăţător pe domnul Busuioc, evocat mai târziu în povestirea "Domnul Trandafir". A urmat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, după care a devenit student al Facultăţii de Drept din Bucureşti. În anul 1904 a debutat editorial cu patru volume de proză: ­"Povestiri", "Şoimii" - roman, "Dureri înăbuşite" - povestiri, "Crâşma lui Moş Precu" - povestiri. Nicolae Iorga a numit anul 1904 "anul Sadoveanu", el fiind criticul şi istoricul literar care l-a impus pe tânărul scriitor Sadoveanu. A colaborat la numeroase reviste, dar a fost atras de "Sămănătorul" şi de "Viaţa românească". În anul 1923 a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepţie, intitulat "Poezia populară", Sadoveanu aduce un elogiu de o rară frumuseţe creaţiei populare: "În durerile şi furtunile negurosului nostru trecut, doina şi cântecul bătrânesc au fost izvoare de viaţă şi energie"... "De la aceste fermecate izvoare de apă vie trebuie să se adape toţi cei care cântă şi se simt ai acestui popor şi ai acestui pământ". Discursul continuă cu o mărturisire emoţionantă: "Poporul este părintele meu literar...; mă simt ca un stejar cu mii şi mii de rădăcini înfipte în pământul neamului meu." Mihail Sadoveanu este un scriitor cu o personalitate distinctă în literatura română şi universală. George Călinescu  spunea că autorul romanului "Baltagul" "are realismul unui Balzac şi melancolia unui romantic". Cu alte cuvinte, Sadoveanu este un scriitor realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist - cum apreciază mulţi istorici literari. Între diferitele tendinţe literare şi formule narative moderne ce au existat în literatura română din perioada interbelică, Sadoveanu a rămas o personalitate aparte, monumentală, prin viziune şi originalitate, izvorâte din spiritul tradiţiei şi al specificului naţional. El este, în primul rând, un povestitor, iar povestirea sa capătă rezonanţe de poem sau baladă, păstrând accente de revoltă şi un profund sentiment de nemulţumire, generat de nevoia de libertate. Ceea ce dă farmec povestirii este taina care se cere dezvăluită, la care cititorii ajung treptat, numai prin lecturi reluate. Cartea care deschide seria capodoperelor sadoveniene este volumul de povestiri "Hanu-Ancuţei" (1928). Aici se defineşte întinsul operei sadoveniene, precum şi stilul său - unic în literatura română, cu ecouri din vorba bătrânească a lui I. Neculce şi din sfătoşenia înţeleaptă a lui I. Creangă. Criticul C. Ciopraga numeşte "Hanu-Ancuţei" "cartea înţelepciunii populare". Personajele celor nouă povestiri din volum sunt simboluri generale ale lumii: înţeleptul, războinicul, umilul, călătorul, călugărul, revoltatul, cunoscătorul naturii şi al legilor firii, frumuseţea şi ofilirea vârstelor etc. Tehnica artistică este a povestirii în ramă sau a povestirii în povestire. Vom prezenta pe scurt alte opere fundamentale din vasta creaţie a lui Sadoveanu.

I. Opere care prezintă condiţia istorică a individului. M. Sadoveanu este creatorul romanului istoric românesc, pe baza unei largi informaţii. Scriitorul cercetează balada şi basmul românesc, scrierile cronicarilor, opera lui Nicolae Iorga ş.a. În viziunea lui Sadoveanu, istoria este o scenă imensă în care se mişcă mari voievozi, comandanţi de oşti, într-un spaţiu epopeic, mitic şi legendar. După evocarea epocii de început a neamului, Sadoveanu se opreşte asupra istoriei Moldovei prezentată în trei etape: 

- Domnia lui Ştefan cel Mare, evocată în monumentalul roman "Fraţii Jderi", alcătuit din trei volume: "Ucenicia lui Ionuţ", "Izvorul Alb", "Oamenii Măriei Sale". Acest roman reprezintă simbolic gloria Moldovei. Din roman se degajă o căldură a evocării în care respiră sentimentul aşezărilor străbune, al demnităţii înţelepte şi al dragostei de ţară, ce naşte eroism şi încredere în ceea ce am fost şi suntem, cu un trecut intrat într-o istorie milenară şi în legendă. Descrierea Bătăliei de la Vaslui, 1475, este realizată într-o viziune epopeică şi cu o perfectă artă regizorală. Personajele au dimensiuni baladeşti, duşmanul (turcii) e cu trup de balaur, iar gesturile ostaşilor lui Ştefan sunt tari şi neînduplecate.

- Domnia lui Ion-Vodă cel Viteaz - sec. al XVI-lea este prezentată în romanele "Şoimii" şi "Nicoară Porcoavă", al cărui erou este un filozof cu convingeri formate din învăţătura cărţilor. La el, cugetul precedă fapta, iar hotărârea prin cuget devine conduită morală pusă în slujba unor scopuri nobile, umanitare.

- Domnia lui Ştefan Tomşa, Vasile Lupu, Duca-Vodă, sec. al XVII-lea este prezentată în romanele "Neamul Şoimăreştilor", "Nunta domniţei Ruxanda", "Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă". "Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă" urmăreşte călătoria, prin Moldova, a lui Paul de Marenne - sol de taină al regelui Ludovic al XIV-lea, în drum spre Imperiul Otoman, în anul 1679. Principalul interes al romanului constă în evocarea Moldovei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea văzută prin ochii unui străin. Sadoveanu a mai folosit "motivul străinului"  şi în alte scrieri istorice. Venit  dintr-o altă civilizaţie, un străin observă mai bine aspecte ale vieţii sociale. Astfel, Paul de Marenne observă că aici, în Moldova, oamenii sunt mai aproape de natură şi de Dumnezeu. Ţăranii, deşi neştiutori de carte, prezic cu exactitate schimbarea vremii după semne naturale. Solul francez se arată surprins de contrastul dintre natura feerică a Moldovei şi viaţa nenorocită a oamenilor, mereu alungaţi din satele lor şi hăituiţi de năvăliri străine sau chiar de oamenii Domniei veniţi să încaseze biruri.

II. Opere care prezintă condiţia socială a individului. Sunt cuprinse aici scrieri care înfăţişează scene şi moravuri săteşti, cum sunt: nesupunerea la lucru, revolta spontană, haiducia, transhumanţa. Dintre acestea, mai cunoscute sunt: "Baltagul" - roman, "Hanu-Ancuţei" - povestiri, "Dureri înăbuşite" - povestiri. Spre deosebire de Slavici şi Rebreanu, Sadoveanu descrie retragerea ţăranilor din faţa civilizaţiei, precum şi sentimentul dezrădăcinării şi al alienării. Personajele capătă fizionomia şi dimensiunea locului în care trăiesc.

III. Opere închinate naturii patriei - condiţie a libertăţii individului. Sunt cuprinse în această categorie scrierile: "Ţara de dincolo de negură", "Împărăţia apelor", "Valea Frumoasei", "Ostrovul Lupilor", "Dumbrava minunată" ş.a. Natura este o prezenţă esenţială în toate operele lui Sadoveanu: romane istorice, povestiri romantice, cărţi de înţelepciune etc. Natura, în scrierile lui Sadoveanu este umanizată, iar percepţia ei uimeşte sufletul şi predispune la contemplaţie. Niciun scriitor român n-a înfăţişat miracolul pământului românesc mai poetic decât Sadoveanu. Atent la cele mai variate aspecte ale naturii, pe care le înfăţişează în pagini de adevărată poezie, M. Sadoveanu îndreptăţeşte aprecierea lui Vladimir Streinu, care le consideră "un vindecător al inimii omeneşti de sentimentul efemerităţii ei".

IV. Opere care înfăţişează atmosfera apăsătoare a târgurilor modoveneşti de altădată. Sunt cuprinse aici scrierile: "Floare ofilită", "Apa morţilor", "Însemnările lui Neculai Manea", "Locul unde nu s-a întâmplat nimic" ş.a. Este un univers închis, sufocant, în care se consumă destinele tragice ale familiei mic-burgheze înecate de prejudecăţi. În prezentarea acestei lumi se pot stabili afinităţi cu scriitorii Balzac, Faubert, Cehov. În orizontul acesta mărginit, în viaţa de familie clădită pe convenţii umilitoare se ratează şi sensibilitatea şi conştiinţa profesională a intelectualului. Drama acestuia este povestită în romanul "Însemnările lui Neculai Manea".

După această succintă prezentare a operei sadoveniene se poate formula concluzia că elementele definitorii ale evocării făcute de acesta sunt:

# Natura - văzută şi descrisă ca peisaj etnic, integrată în structura sufletească a ţăranului, care este principalul erou al scrierilor sale.

# Eposul popular realizat de scriitor în principalele sale opere pendulează între legendă, istorie, mit şi spirit baladesc.

# Conduita eroilor lui Sadoveanu este guvernată de înţelepciunea populară.

# Farmecul povestirii este şi al limbajului.

# Eroii lui Sadoveanu sunt exponenţi ai unei categorii, tipuri sau arhetipuri exemplare pentru umanitate prin faptele lor. Autorul a creat o lume prin Ştefan cel Mare, Tudor Şoimaru, Vitoria Lipan, răzeşi şi boieri, pescari, haiduci, militari, vânători, negustori şi ţărani.

# Opera lui Sadoveanu se constituie într-o amplă frescă socială, istorică, politică, etică, psihologică şi etnică, un adevărat epos al poporului român, menit, aşa cum spunea autorul, "între zădărnicii şi trecătoarele lumi ale oamenilor, să spargă negura viitorimii."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!