Editorial LA ŢINTĂ - "Ce-o să-i spun eu lui Corneliu Coposu?..."

Asta era întrebarea obsedantă repetată de regretatul prof. Nicolae Enescu în cursul lungilor discuţii pe care le purtam acum aproape douăzeci de ani sub bolta de viţă de vie plină de rod din curtea casei sale de lângă "Vlaicu". Atunci ascultam povestea incredibilă al calvarului pe care-l trăise prin puşcăriile comuniste în anii în care viaţa sa atârnase de un fir de păr. Întâmplări cumplite, demne de pana unui Kafka, erau readuse în actualitate de dumnealui pe un ton detaşat, de parcă ar fi revăzut un film în care nu se recunoştea printre protagonişti. Mi-aş permite să vă redau una sugestivă. Fostul mare jurist şi avocat Istrate Micescu zăcea grav bolnav pe priciul său din celulă. Comandantul puşcăriei a venit acolo şi a întrebat dacă vreunul dintre deţinuţi avea pregătire medicală. Aflând că era un doctor, i-a cerut să scrie pe o foaie de hârtie pe care i-a înmânat-o medicamentele de care ar fi avut nevoie ca să fie salvat de la moarte. "Scrie, scrie, nu te zgârci!..." Şi a scris bietul deţinut, cu toată buna credinţă omenească de care mai putea fi în stare. "Astea l-ar putea salva?..." "Dacă vrea Dumnezeu..." Atunci, caraliul parcă şi-a ieşit din minţi: "Bă', singurul vostru Dumnezeu sunt eu, nenorociţilor! Şi uite ce fac cu mizeria asta de hârtie scrisă de tine: o rup, bă', o fac bucăţele, că voi sunteţi duşmani ai poporului şi nu meritaţi să faceţi umbră pământului!..." Şi, cinic, chiar a rupt notiţa, rânjind diabolic, părăsind celula şi înjurându-i cumplit pe "duşmanii poporului". Consecinţa: spre seară, Istrate Micescu s-a stins din viaţă! 

Şi îmi mai povestea dom' profesor despre întâlnirile cu Corneliu Coposu în puşcăria de la Craiova - când îi spusese că fusese executat Dumitru Apostol şi câţiva membri ai rezistenţei anticomuniste pe care o condusese pe Valea Topologului - şi în altele dintre cele cu care se împânzise ţara, dar şi apoi, în libertate. "Ce-o să-i spun eu lui Corneliu Coposu când ne vom întâlni într-o lume mai bună?... Că am suferit degeaba prin puşcării şi democrato-comuniştii ăştia de acum fac ce-i taie capul să le fie doar lor bine?... Domnule, domnule, mi-aduc aminte când a venit la Curtea de Argeş şi la masă nu punea ceva în gură. Când l-am întrebat de ce nu-i place trataţia noastră, mi-a spus că nu poate să se îndestuleze ştiind câţi înfometaţi sunt în ţară..."

Sâmbătă o să i se facă d-lui prof. Enescu pomenirea de şapte ani de la trecerea la cele veşnice. Pentru că n-am puteri oculte, pot numai să bănui ce i-ar fi putut spune lui Coposu, dacă se vor fi întâlnit pe lumea cealaltă. Fără intenţia de a fi morbid, cum am cam intrat şi eu pe calea spre amurgul vieţii, încep să mă întreb ce i-aş putea spune eu dumnealui sau altor prieteni de care m-am despărţit anul acesta - cum a fost dl. Aurel Ilea sau primarul Nicolae Smădu. Să le spun cinstit că trăim tot într-o ţară în care tot ceea ce se întâmplă pare ieşit din matca firescului, că sunt destui semeni care trăiesc din gunoaie pentru că alţii şi-au clădit palate de nababi din jefuirea şi şpăguirea proştilor de noi, permiţându-şi să pozeze cinic în victime politice sau dracu' mai ştie de ce soi ori că dreptatea este siluită zilnic în văzul lumii tocmai de cei care ar trebui s-o slujească?... Greu răspuns, pe care eu nu-mi permit să-l aştern pe hârtie, aşa că vă pasez dvs., cititorilor, responsabilitatea de a vi-l da singuri, chiar dacă alegerea vi se pare imposibilă. Dumnezeu să ne ierte şi să ne lumineze minţile îmbâcsite, pentru a ne trezi odată pentru totdeauna la realitate!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It