Editorial LA ŢINTĂ - Avem şi noi "faliţii" noştri!

Urmărind ce se întâmplă în aceste zile în care România a deraiat de la normalitate, mărturisesc că m-a bântuit mai des decât era normal răspunsul la o întrebare retorică din opera lui Caragiale. Unul dintre personajele sale, demagog prin vocaţie şi destin, se întreba fals patriotic: "De ce să n-avem şi noi faliţii noştri?..." Vrând să facă paradă de cultură şi să-şi lase paf ascultătorii la o adunare politică, licheaua incultă confunda zgura cu prefectura şi ştiinţa cu impostura, căci voia să facă aluzie la lipsa oamenilor capabili să producă plusvaloare. Glumind amarnic, am putea admira spiritul vizionar al lui Ioan Luca Caragiale, pentru că anticipa instaurarea regimului comunist-bolşevic cu ajutorul cozilor de topor impostoare şi agramate. Din păcate, nu i-a dus mintea ca să înţeleagă mesajul nici pe contemporanii săi, nici pe urmaşii lor. Şi inevitabilul s-a produs pe fondul nepăsării minimalizante generale, ajungându-se ca amărâţii de noi să dea răspunsul din titlu. Da, avem faliţi la modul definit de DEX, oameni care au dat chix în funcţii alese de noi, din care ne influenţează nefast destinele! 

În momentul în care scriu aceste rânduri, trag cu urechea la o emisiune în care procurori cu funcţii grele se bat în interceptări şi comunicate pe motiv de stabilire a identităţii celor care sunt zdrenţele adevărate şi jegoşii patentaţi şi care - nici pomeneală de aşa ceva! Acum să nu credeţi că vor rămâne "acoperite" la nesfârşit, pentru că neamului lui Gâgă i s-a dezlegat limba. Şi aşa am aflat că legea în România s-a făcut de obsedaţi de putere, de sex, de tot soiul de avortoni, într-un cuvânt - de impotenţi care visau să fie recunoscuţi priapici pentru că stârneau teroarea pe unde apăreau. Unul care se bătea cu pumnii în piept visându-se King Kong şi care mai apoi se lăuda că e periculos pentru că a băgat la pârnaie o jumătate din ţară, a ajuns să se ascundă după fusta amazoanei anticorupţie. Asta după ce a fost interceptat şi dat în gât la televizor şi, din simbol falic, a realizat că poate ajunge calic. Pentru că - nu-i aşa - şi Portocala poate ajunge la porci, dacă proprietarul constată că nu poate scoate boască din ea, căci deja e putredă! Cum să nu te-apuce dorul de ducă în altă galaxie când la noi se fură şi flagrantul - pardon! - copacii capcanaţi de procurori pentru a prinde făptaşii?... Şi totul spre fericirea celor interesaţi şi spre tâmpirea celeilalte jumătăţi a populaţiei care n-a ajuns încă la pârnaie, dar trăieşte într-o temniţă, tot ca pe vremea lui Dej şi Ceauşescu!

Cu toate că mi-e silă, mă văd silit să reevaluez unele sentinţe cinice pronunţate de Traian Băsescu. Dar am să mă opresc iarăşi asupra celei cu învăţământul românesc care ar scoate pe bandă rulantă numai tâmpiţi. Dacă mă uit la majoritatea catastrofelor care se fac acum de râs la vârful conducerii executive sau legislative a României, trebuie să-i dau dreptate. Asta nu înseamnă că-l pun pe aceeaşi treaptă cu Caragiale - ferească Sfântul! - pentru că nu are geniul celui născut în satul Haimanale, dar se pricepe ca orice Mitică s-o "întoarcă ca la Ploieşti" ori de câte ori simte că i se dă bine. Eu pot spune că fac parte dintr-o generaţie fericită, care n-a fost educat de indivizi ce atingeau culmea pedagogiei învăţându-i pe elevi ce nu ştiau ei. Nu prea mai e cazul acum, când se înmulţesc cazurile în care elevii îşi împart competenţele cu dascălii, se îmbată cu ei, fac pedofilie şi "trag pe nas" ca la balamuc, iar când aud cuvântul "educaţie", simt nevoia să pună mâna pe bâtă sau pe arme de foc. Nu mai zic ceva despre meditaţiile fără număr făcute de unii dintre cei ce trăiesc în umbra lui Gulliver, sperând să-şi cumpere şi ei măcar o căsoaie din evaziunea fiscală, dacă tot întârzie dublarea salariilor promise. Nu vreau să fiu răutăcios, dar n-am prea văzut profesori de literatură în activitate participând la numeroasele lansări de carte de la Curtea de Argeş din ultimii ani, dar nici de profesori de desen pe la expoziţiile de pictură, ori de istorie, la simpozioane de specialitate. Şi dacă nu vin dascălii, de ce s-ar deranja ucenicii lor?... Mă abţin să vă spun cum le "umblă" adolescenţii la dinţi celor care au curajul să-i ia cu arcanul la evenimente! Că tinerii nu prea mai citesc altceva decât SMS-uri, este ştiut. Atunci de ce să ne mai mirăm că nu pot să exprime coerent o idee?...

Mă opresc deocamdată aici, constatând că vocaţia de oraş cultural, pe care şi-o asumă Curtea de Argeş, este susţinută de către pensionari ca academicianul Păun, profesorii Voiculescu, Tiţa, Dejanu, Popa, Eşanu-Şerbănescu, pictorii Gârjoabă, Duţă, graficianul Cucu Ureche, preoţii Cionca şi Marinescu, ing. Vasilescu, George Mitrache sau "străinaşi" adoptaţi, ca profesorii domnişani Baciu şi Hiru şi alţii care vin acum din alte locuri la noi în pelerinaj cultural. Când neputinţele fizice sau psihice îi vor opri să mai fie sufletul viu al culturii din această comunitate, probabil că manageri culturali precum Cristian Mitrofan, Ştefan Dumitrache ori Marian Ghiţă vor trebui să inventeze ceva, căci din urmă nu se prea vede venind ceva de valoare. Ne place sau nu, ne pândeşte falimentul şi în acest domeniu în care oricine poate să se semneze se crede geniu al literaturii sau mai ştiu eu al cărui domeniu. Vai, nouă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!