Editorial LA ŢINTĂ - Comedia erorilor alungă plictiseala!

Cu această convingere am părăsit joi seara sala de spectacole de la Centrul de Cultură şi Arte. Petrecusem acolo două ore agreabile alături de lumea bună a Oraşului Regal, urmărind o excelentă piesă de teatru, pe care Cristian Mitrofan a avut inteligenţa s-o aducă la Curtea de Argeş. Extrapolând, în situaţiile create de autor şi în jocul profesionist al actorilor bine pus în scenă de regizor, am identificat destule similitudini cu ceea ce se întâmplase în ultimele zile la nivelul ţării noastre. Intriga piesei de teatru viza o familie, dar cum am învăţat că aceasta este celula de bază a societăţii, poate voi fi iertat de cei care ar crede că am început să bat câmpii. Să vă prezint câteva dintre argumentele mele. O familie aştepta apariţia unui nou membru care, potrivit medicilor specialişti, urma să fie un băiat. Naţiunea română aşteaptă de vreo trei decenii o schimbare în bine a situaţiei şi speră la fiecare alegeri că nu ştiu ce lider ar putea fi Salvatorul. Numai că Veşnic Amânatul nu prea găseşte drumul spre plaiurile mioritice. Şi asta nu neapărat din cauza imposibilităţii de a i se găsi un nume potrivit, acceptat unanim, ci poate strict din cauza ticăloşiei fiecăruia dintre noi. În piesa de teatru despre care am făcut vorbire, nimicnicia personajelor s-a dat pe faţă din discuţii, pe când în viaţa noastră cotidiană o descoperim în fapte şi acţiuni negate vehement de autori. Fiecare dintre ei se consideră victima răutăţilor celorlalţi şi caută să dea impresia că ar fi crucificat pentru interesul general. Însă, personal sunt tot mai convins că dacă am reuşi să ne lipsim de jegoasele ţoale ale subiectivismului, i-am descoperi pe toţi cei ce ne hotărăsc cursul vieţii la fel de vinovaţi, meritând să fie calificaţi drept zeamă de puşcărie! Dar cum fiecare facem politica supravieţuirii, nu ne permitem să mergem până acolo, mai ales cu politicienii de meserie. Şi asta cu atât mai mult cu cât într-o ţară cu oameni disperaţi - cum este a noastră - majoritatea este tentată să vadă în orice personaj care-şi asumă riscul de a depăşi limitele poltroneriei un posibil Mesia. Asta ar fi singura explicaţie a modului greu de explicat în care ne tot facem alegerile de după 1990. Anul trecut am avut o nouă şansă, ratată din nou, de a schimba ceva. Dar ne-au lipsit alternativele şi din nou am votat cum am crezut că ar putea să fie mai puţin rău. Ni s-a promis marea cu sarea şi n-o să vă mai pun eu sare pe ranile puroinde, amintindu-vă cu ce ne-am ales. Cert este faptul că încă o dată destui români - dintre oamenii de rând - se declară nemulţumiţi, considerând că au fost păcăliţi. Şi fac jocurile politicienilor care au fie au rămas de căruţă anul trecut, fie încearcă acum să nu mai lase raţele să le mănânce din traistă. Ticăloşia conducătorilor a determinat un popor profund creştin să se abată iar de la preceptele religioase sfinte pentru strămoşi, încât şi-a făcut chipuri cioplite de idoli, la care s-a închinat înainte de a le tăvăli în scârnă şi a le călca în picioare. Oamenii au ajuns să se urască între ei pentru ceea ce nu merita, de parcă asupră-le plana un blestem biblic, după ce ani la rând s-au lăsat duşi de nas de profeţi mincinoşi. Visata schimbare în bine nu se iveşte pentru că n-o merităm, asta e! 

Iată, săptămâna trecută, în Parlamentul României a căzut o nouă moţiune de cenzură depusă de liberali contra guvernării PSD-ALDE. N-a fost o surpriză nici măcar pentru iniţiatorii care au dat impresia de la bun început că urmăresc strict doar să dovedească faptul că există. Deloc întâmplător, cu o zi înainte, în spaţiul public a apărut un sondaj CURS, care stabilea intenţiile de vot ale compatrioţilor: PSD (43%), PNL (27%), ALDE (9%), UDMR şi PMP (câte 6%) şi USR (5%). Era limpede faptul că actuala coaliţie rămânea pe cai mari, în ciuda atacurilor la care fusese supusă pe parcursul acestui an. Cea mai mare creştere faţă de rezultatele alegerilor parlamentare din 2016 o înregistrase însă PNL - 7%, urmat de ALDE (3%) şi de UDMR şi PMP - cu câte 1 procent, iar cea mai drastică scădere, făcătura politică numită USR, cu circa 4 procente. PSD s-a uzat în exerciţiul guvernării, dar pierderea de aproximativ 2,50% din simpatia electorală poate fi trecută de strategii partidului la categoria minus asumat. Liberalii pot deocamdată doar să spere că se va umfla tărâţa în Călin Popescu Tăriceanu şi că ALDE va începe să aibă pretenţii exagerate de la PSD, astfel încât să asistăm în perioada următoare la o reorientare a "roşilor" către alb-verzii de la UDMR, care abia aşteaptă să revină la Palatul Victoria. Sau către altcineva...

Înainte de a încheia, trebuie să constatăm faptul că trăim într-o permanentă comedie a erorilor care nu ne lasă să ne plictisim. Şi nu neapărat din cauze politice, ci din cele ce ţin strict de costurile vieţii noastre în iarna aspră care se anunţă, accentuată de măsurile aşa-zis sociale adoptate de guvernare, care s-ar putea să ne bage şi mai adânc în foame pe cei mai mulţi dintre noi, cei ce nu facem parte din gaşca privilegiaţilor. Cu voia dvs., am să concluzionez că, încă o dată, viaţa bate teatrul! În piesa urmărită joi seara, la final am fost anunţaţi că pruncul aşteptat în acea familie s-a născut - la timp - dar că nu era băiat, ci fată! Orice asemănare cu viaţa noastră cotidiană nu este deloc întâmplătoare. Deocamdată eu mă abţin să calific situaţia, pentru că n-aş putea s-o fac la modul academic. Dacă vă pricepeţi dvs. mai bine, am să vă ascult în continuare cu toată atenţia şi speranţa că vom întrezări astfel şi cum să ieşim din labirintul nevoilor...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!