Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 20 aprilie 2024 02:06

Punctul pe Y - Lista lui Hodor

# Muribundul CNSAS a dat un semn de viaţă lansând pe piaţă (la momentul potrivit) o "listă" de vreo 200 de "colaboratori ai Securităţii". Nu de persoane care ar fi făcut "poliţie politică" în accepţia termenului cenesasist, ci de persoane agreate de o "secţie externă" a Securităţii (un fel de SIE de azi) pentru a influenţa diaspora în favoarea regimului. Că despre aşa ceva era vorba o confirmă componenţa eşalonului deconspirat: jurnalişti, istorici, profesori, specialişti din diverse domenii - ba chiar şi un chelner şi o pensionară. Dacă cercetătorul Hodor, care a trudit la deconspirare dând-o publicităţii la "22", ar fi putut să o blindeze şi cu angajamentre semnate de respectivii, sau cu note de plată ale "drepturilor de autor", lista asta mai avea un rost. Aşa, demersul său este practic inutil. Sau, mai degrabă, util unor anumite scopuri, între care şi compromiterea unor persoane care ar putea influenţa decizii şi acţiuni în curs. Iar dacă este ceva de reproşat respectivilor "agenţi" este că, dată fiind natura neimputabilă a acţiunilor lor, nu au dezvăluit ei înşişi la timpul potrivit această condiţie. Asta despre "vechea Securitate". Despre cea nouă a vorbit pe larg, la Comisie, Horia Georgescu, luminat parcă brusc de Sfintele Paşti în legătură cu folosirea lui ca "instrument de lucru" de către Liviu Maior, pe care îl tratase, credul şi naiv, ca pe un mentor şi prieten. De fapt, fostul director al SRI îşi făcea treburile sale şi ale "Cupolei" prin intermediul ANI, care ajunsese - de se mira şi Horică - la un procent de succese în instanţele d-nei Stanciu de peste 90%. 

# Deficitul de cultură generală ce caracterizează actuala garnitură de lideri social-democraţi se vede mai ales din prestaţiile stângace (nu neapărat stângiste) ale premierei Dăncilă, altminteri o femeie de treabă, luată însă brutal de la ale ei şi pusă de alţii să gospodărească ditamai statul. Ultima sa gafă - citirea, dintr-un raport, a anului 2020 sub forma 20 şi 20 - a făcut deliciul cârcotaşilor care-i pândesc orice prestaţie verbală. 

# Loviţi grav în onoarea lor de universitari de către un ministru care ar ilustra "triumful mediocrităţii şi al găştilor politice", doi profesori - Mircea Dumitru şi Marian Preda - protestează cât de energic pot împotriva reducerii numărului de locuri plătite de la Universitatea Bucureşti, care afectează buzunarele instituţiei cu 500 de locuri a câte 5.000 lei. Cei care acuză "jocurile politice" au fost ei înşişi încinşi în acestea, ca fondatori de fundaţii şi partide prezidenţiale sau ca suporteri ai tefelismului. Ministerul zice însă că nu de asta a redus locurile, ci pentru a le repartiza spre discipline care înregistrează deficite pe piaţa muncii...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.