Editorial LA ŢINTĂ - Fără obiectiv

Aşa a început anul 2019 sportiva nr. 1 a României. Simona Halep, lidera clasamentului mondial la tenis, a fost silită de durerile la spate să ia o pauză competiţională de trei luni de zile. Iar când a plecat spre Antipozi, unde se va desfăşura primul Grand Slam al anului, Australian Open, a declarat că nu are vreun obiectiv pentru turneul de încălzire de la Sydney. Şi azi dimineaţă ne-a demonstrat că n-a glumit: a pierdut în capitala statului New South Wales în faţa localnicei Ashleigh Barty, mult mai slab cotată, cu un dublu 4-6, după un meci chinuit, în care a fost în majoritatea timpului în urmărirea adversarei pe care o învinsese anul trecut la Montreal şi Cincinnatti fără mari probleme. Debutul Simonei cu stângul ne duce cu gândul la Legile lui Murphy... Explicaţii se pot găsi oricând pentru acest eşec, care n-a fost nici primul şi, probabil, nici ultimul. Dincolo de lipsa meciurilor şi a ritmului de joc, ar trebui să luăm în calcul şi despărţirea de Darren Cahill, antrenorul care a urcat-o pe culmile gloriei. Şi care a părăsit-o la finalul anului trecut din cauze neelucidate. Asta pentru că motivaţiile oficiale sunt destul de subţiri şi contrazise de clinciurile pe care capricioasa jucătoare le-a avut cu el. Pentru mine însă, cel mai mult contează faptul că şi-a făcut un obicei din a pleca la drum fără obiectiv. Atunci când eşti cea mai tare din lume, eu consider că nu ai dreptul de a te înscrie într-o competiţie doar ca să faci act de prezenţă. Locul ocupat în clasamentul WTA te obligă să câştigi! Iar când iei startul împăcată în subconştient cu gândul că nu contează rezultatul final, rişti să te faci de râs. Şi exact asta i s-a întâmplat Simonei Halep ieri dimineaţă! Tenisul pe care l-a practicat în anul în care va împlini în septembrie 28 ani a fost unul obosit, bătrânesc. Şi nu poate fi scuzat de cei 5 ani mai puţini - ca vârstă - pe care-i are în spate Ashleigh Barty! Ca român sper însă într-o revenire a Simonei, pentru că nu cred că la această vârstă se poate gândi să pună racheta în cui, convinsă că nu mai are ce demonstra în teren. Dacă nu se va întâmpla aşa ceva şi va continua sezonul cum l-a început, va fi o minune dacă va încheia anul în primele douăzeci de jucătoare ale lumii!...

M-am bucurat însă de ambiţia pe care a afişat-o la Auckland tânăra de numai 18 ani, Bianca Andreescu. Adolescenta cu părinţi români s-a născut în Canada, a început tenisul la Piteşti şi acum obligă lumea să fie cu ochii pe ea, după ce a plecat la acel turneu din calificări şi a ajuns până în finală, trecând de nume grele precum cele ale Carolinei Wozniacki sau Venus Williams. Ambiţia ei, care-i alimentează determinarea cu care evoluează şi tupeul de a contesta performanţele unor monştri sacri ai acestui sport, o anunţă ca pe una dintre revelaţiile anului sportiv 2019, alături de bielorusa Aryna Sabalenka. Bianca Andreescu a fost repudiată de mulţi compatrioţi, care nu-i iartă alegerea de a evolua pentru ţara în care s-a născut, fără a-i aprecia corectitudinea faţă de statul care a sprijinit-o să facă performanţă. Ceea ce, dacă suntem corecţi, statul român nu face, pierzându-şi valorile, şi nu numai pe cele sportive! Şi-atunci, cine este vinovatul adevărat, omul abandonat de stat sau politicienii care nu au alt obiectiv decât să colecteze voturile necesare pentru a-şi păstra puterea obţinută mai mult sau mai puţin întâmplător şi pe care o folosesc discreţionar, pentru a mulţumi beizadelele şi camarilele?...

Dacă Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea sau alţi sportivi îşi permit să se distreze pe banii lor, politicienii români n-au acest drept! Ei au ajuns la putere prin voturile noastre, sunt plătiţi gras din banii noştri - ca toţi bugetarii, de altfel - şi ar trebui să se preocupe de buna administrare a treburilor publice, astfel încât bunăstarea să le fie accesibilă şi celor care muncesc pe brânci, nu numai trântorilor şi căpuşelor! Majoritatea compatrioţilor trăiesc la limita sărăciei, terorizaţi de frica zilei de mâine, de cea a bolilor şi imposibilităţii de a-şi oferi şansa salvării din ghearele morţii sau de a avea speranţe barem pentru copii ori nepoţi. Pe aceşti oameni pe care mulţi dintre politicieni sau şefi de orice fel îi socotesc slugi predestinate nu-i mai încălzesc promisiunile generoase, deoarece s-au săturat de minciuni şi să mai fie bătaia de joc a cuiva. Ei nu-şi permit nici să afişeze lipsa de obiective şi simt cum turbează văzând haosul din administraţia centrală, scandalurile nesfârşite, ambiţiile nemăsurate şi continuitatea lipsei de perspective pentru ei, asigurată de la cele mai înalte niveluri ale puterii politice sau administrative. O mare parte dintre aceşti oameni nu se mai lasă înşelaţi de mitomania puternicilor zilei şi dacă vor învăţa să folosească arma cumplită a votului la alegerile din acest an, îşi vor oferi o şansă reală de a schimba în bine situaţia în care se află acum. Dacă se vor complace în starea de împăcare cu lucrurile, vor deveni complicii celor care-i tratează ca pe nişte sclavi moderni. Îndemnul meu e simplu: "Deşteaptă-te, române!..."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It