Editorial LA ŢINTĂ - "Dacă ne aprobaţi amendamentele, veţi avea buget!"

DO UT DES (Îţi dau ca să-mi dai) - formula din Dreptul roman - îşi păstrează valabilitatea peste milenii şi la Curtea de Argeş. Am dovedit acest lucru la finalul primei şedinţe de legislativ municipal din ultima zi a lunii ianuarie. Atunci au fost câteva schimburi de replici mai tăioase între primarul Constantin Panţurescu, lider local al PSD şi consilierul local Doru Georgescu, vicepreşedinte al PNL, pe tema bugetului pentru anul în curs. Omologul liberal al primarului şi bun amic în particular, care era şi preşedinte de şedinţă, Cristian Mitrofan, ceva mai diplomat decât colegul de partid, a căutat să detensioneze atmosfera, anunţând că grupul său va veni cu amendamente. Panţurescu a promis că le va lua în consideraţie, dar a pretins ca în schimbul alocării de bani pentru acele proiecte, să nu mai aibă emoţii la adoptarea bugetului. Gând la gând cu bucurie, într-o negociere făcută pe faţă. Şi pe care numai un nebun ar putea-o contesta sau pune la zid, dacă proiectele luate astfel în calcul se vor dovedi benefice pentru comunitatea locală! Nu de alta, dar într-un asemenea caz, nu se poate pune problema la modul caragialesc "Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!" Iar celor care se vor risca uzând de replica "Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători", ar trebui să le spunem - ca în copilărie: "Cine zice, ăla e!"
Ceea ce-mi dă oarecari speranţe este impresia că s-a schimbat ceva în mentalitatea celor care conduc administraţia municipală. Am tras concluzia din modul în care a anunţat primarul că va proceda cu salariile subordonaţilor, unde va ţine seama de performanţele realizate de fiecare în muncă. Dacă le va aplica criteriul C.E.C. (Competenţă, Eficienţă, Corectitudine) şi nu va mai accepta ca unii dintre ocupanţii birourilor din primărie să le lase goale, ca să-şi facă treburile personale în timpul programului de lucru, ori că-i va trimite unde merită pe cei ce sunt angajaţi - în paralel - de ani de zile pe post de consumatori prin barurile oraşului, va face un pas spre revenirea la o normalitate la care doar visăm în ultimii ani. Şi va merita să fie aplaudat alături de ceilalţi aleşi locali care au tunat şi au fulgerat împotriva puturoşilor, chiulangiilor şi şmecheraşilor aciuaţi în posturi călduţe, dar mai ales bine plătite. Categoria asta căpuşează administraţia municipală de ani de zile, fiind protejată de legislaţie, de parcă ar face parte din patrimoniul naţional. Cu mai bine de 10 ani de zile în urmă, după alegerea unui nou primar, constatam în paginile acestui cotidian că "poporul primăresc" ducea o viaţă tare dulce: scăpase de vocalizele de Tarzan ale lui Nicuţ şi cu Ninel Diaconu mergea la serviciu când avea chef, pleca de acolo când avea nevoie, îşi făcea toate interesele în timpul programului şi nici nu se mai gândea la pensie. Vorba ceea - trai, neneaco, pe banii fraierilor! (Adică ai noştri, pentru că onorabilii slujbaşi, dintre care destui ne scuipă seminţe-n cap atunci când nevoia ne mână pe coridoarele primăriei, sunt plătiţi din taxele şi impozitele pe care amărâţii se grăbesc să le achite din primul trimestru al anului, ca să beneficieze de bonusul de 10%!).
Primele ţinte în care s-a "tras" în legislativul municipal au fost Nicolae Păunescu, de la Transporturi şi Ioan Ghiţă, de la SPGC. Cei care se ştiu cu musca pe căciulă, ar trebui să-şi schimbe atitudinea şi să caute să-şi merite banii, deloc puţini, pe care-i încasează neamânat, la dată fixă. Repet: dacă primarul Panţurescu va dovedi că rămâne consecvent atitudinii afişate la acest început de an, ar putea binemerita din partea cetăţenilor oraşului care s-au săturat înjurându-i pe subordonaţii dumnealui, despre care au impresia că nu-şi fac datoria corespunzător fişei postului. Personal nu m-aş putea risca să-i promit că dacă va da de pământ cu şarlele, va avea asigurat al doilea mandat consecutiv de conducere a Oraşului Regal, egalându-l pe fostul amic şi predecesor Ninel Diaconu. Şi asta deoarece "e mulţi, cu pile, cu familii" şi nu vor pregeta să-i ia jugulara la vot. Consilierul Ion Şerban l-a avertizat deschis asupra acestui aspect şi, ca un băiat deştept "care este", ar trebui să ia măsurile de rigoare încă de pe acum, dacă nu vrea să aibă surprize la începutul verii anului 2020. Am zis!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It