Editorial AMOS NEWS - Iohannis, mai jumulit ca altădată!

Noua apariţie a lui Klaus Iohannis ne-a arătat un preşedinte cu mai multe bile de rulmenţi jucând între fălcile sale mai umflate şi cu privirea mai jumulită decât la apariţiile precedente. Marele său proiect de stăpânire a jocului politic s-a umplut de sânge. Şi, pentru a nu se observa cât de prost şi de abuziv a conceput scenariul pentru declanşarea anticipatelor, a deschis conferinţa de presă cu "de vină este PSD-ul!", o lozincă săsească asemănătoare cu "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!", a lui V.I. Lenin.
După mintea sa bazată pe roţi dinţate şi mai puţin pe sinapse şi judecăţi logice, PSD-ul este de vină că nu s-a supus unui scenariu cam cretin de execuţie politică şi şi-a apărat pielea, făcând apel la Constituţie, la dreptul de a vota şi de a nu vota, de a participa sau de a refuza să participe la montaje născute din ambiţii dominatorii, dacă nu chiar totalitare.
De mirare că preşedintele n-a sărit cu picioarele şi pe Curtea Constituţională! Tot felul de trupeţi şi lătrăi pun vina pe CCR pentru a salva imaginea preşedintelui de consecinţele unui eşec politic.
Toate dorinţele sale s-au dus pe copcă! Nici alegeri în două tururi, nici anticipate, nici PSD scos de pe scena politică, nici Orban rămas la cârma guvernului! Nu i-a ieşit decât marea jonglerie cu statul de drept. A blocat, a compromis orice tentativă a PSD-ALDE de a numi procurori-şefi la toate etajele Parchetelor şi a târât operaţiunea cu tot felul de interimari, până când a izbutit să îi numească pe ai săi. Asta în ciuda unor avize negative de la CSM, tranformat din organism reprezentativ în comisie de băgători de seamă.
Klaus Iohannis a rămas cu Binomul în forma sa completă, dar mai puţin eficientă. Zic mai puţin eficientă pentru că dirijorul şi creatorul iniţial al Binomului, adică Traian Băsescu, joacă şi spune prostii pe cont propriu, iar Florian Coldea, omul cu softul jocului politic, are de plătit poliţe şi încearcă un program separat.
Cred că ne putem declara câştigători ai Campionatului European de Ghinionism! Nici că puteam să pierdem trofeul cu un aşa preşedinte încrâncenat şi limitat la propriile păreri despre sine. Cum să pierdem trofeul când o criză economică se apropie de România condusă de un guvern aiuritor, provizoriu şi cu un conducător de nivelul blogului personal la Ministerul Finanţelor?
Şi cum să protestăm că nu merităm titlul de campionii Europei la ghinion şi dat cu stângul în dreptul când ne prinde spaima de coronavirus cu un primar şmecher din provincie la Ministerul Afacerilor Interne şi cu un doctor şmecheraş, speriat de bombe, privind la camere ca iepurele la tractor, minţind cu dezinvoltură şi care, de când a devenit ministru, în afara contractelor cu dedicaţie, n-a reuşit nici măcar să rezolve problema banalelor măşti de 4-5 lei! În schimb, şi-a tras un contract de 20.000 pe lună, pentru ce? Cum să nu fim campionii ghinionului, când noi avem un ministru secretar de stat care ne anunţă că "Sanador se luptă cu orice cancer", dar el nu înţelege ce ar trebui să organizeze la minister?
Nu râdeţi, căci acest trofeu al ghinionismului european nu putea fi pierdut cu aşa jurnalişti şi moderatori de marcă, gata să preia şi conducerea României şi numai buni să indice direcţiile mari pe care să se îndrepte România şi Europa! E de mirare că, după emisiunea lui Mihai Gâdea de duminică seara, după muzica de spaima-spaimelor cu care a ilustrat imaginile din Italia de nord, cu magazine goale şi cu italieni aşteptând să intre în supermarket-uri, în marile magazine din Bucureşti încă se mai găseşte apă, cafea şi hârtie igienică!
În aceste zile, statul român dă un examen de organizare. Şi politicienii (unii împiniţi la TV de SRI sau de Comisia de supraveghere a acestuia să liniştească populaţia), dar şi presa română dau un test de comportament civic şi profesional într-o stare de necesitate. Mă tem că goana după audienţă poate produce monştri mai periculoşi decât cei ieşiţi din mâna şi din gura politicienilor!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It