Editorial AMOS NEWS - Iohannis şi Orban sacrifică milioane de români

Este o oribilă diversiune aparenta preocupare a lui Klaus Iohannis pentru sănătatea românilor. Iar afrontul adus ministrului de Interne, Marcel Vela, nu a reprezentat decât un asemenea exerciţiu, la care s-a adăugat nevoia de a arăta întregii lumi cine e jupânul. În realitate, jupânul este, încă de la începutul epidemiei, transformată în pandemie, când spunea că aceasta este un simplu zvon, preocupat de cu totul altceva decât de sănătatea românilor. Cea mai clară dovadă este ratarea de către tandemul Iohannis-Orban a unei uriaşe oportunităţi, cea de a readuce milioane de români acasă. Iar ceea ce urmează este o succintă demonstraţie a afirmaţiei de mai sus.
Nu există o nenorocire, o tragedie sau o criză economică sau de sănătate care să nu conţină în substanţa ei şi oportunităţi. Pe lângă pierderile uriaşe inevitabile la care se adaugă pierderi încă şi mai uriaşe evitabile, România ar avea, a avut şi mai are încă, pentru o fereastră destul de îngustă de timp, şi o mare şansă. Şansa de a aduce, în condiţii onorabile şi profitabile acasă milioanele de români care din disperare, în absenţa unor condiţii cât de cât civilizate de viaţă, au plecat şi pleacă în continuare în bejanie. Poate că dacă utilizez argumente de tip umanitar sau moral mă fac mai greu înţeles. Aşa că mă rezum pur şi simplu la o demonstraţie de natură financiară.
Într-o perioadă în care România ar fi putut deveni una dintre cele mai emergente economii de pe planetă, nouă ni s-a impus şi am acceptat un control strict al cheltuielilor. Deficitul bugetar nu avea voie să depăşească 2% din PIB. O măsură corectă, poate, din perspectiva statelor puternice din Europa - nerespectată însă mult timp de către unele dintre acestea - dar catastrofală pentru un stat care avea posibilitatea, investind în dezvoltare 10-15% din PIB, să decoleze rapid pentru a intra în rândul statelor puternic dezvoltate ale Europei. Blocarea la sol a economiei României le-a adus numai avantaje partenerilor din UE, şi mă refer îndeosebi la statele din nucleul dur. Acestea au avut posibilitatea să-şi procure din România o mână de lucru extrem de ieftină, de a pune mâna pe ramurile-cheie ale economiei României, diminuând dramatic capitalul intern, şi le-a oferit un acces aproape nelimitat la toate tipurile de resurse ale acestei ţări. Şi pentru a menţine controlul acestui El Dorado românesc, nu este de mirare că în toţi aceşti ani au fost aservite şi utilizate ca instrument de represiune şi control, rând pe rând, instituţiile de forţă ale statului. Şi în această situaţie ne-a găsit criza. Cu milioane de români plecaţi în bejanie şi cu economia asaltată şi ocupată de capitalul străin.
Criza economică schimbă paradigma sau o poate schimba. Societăţile cu capital străin, multe dintre ele, s-au închis, iar forţa de muncă, şi aşa mult prea ieftin plătită, a fost trimisă în şomaj. A apărut un disponibil de peste un milion de persoane active care astăzi vegetează cu masca pe faţă. În străinătate, în special în state europene cum sunt Germania, Italia, Spania, Franţa, Austria şi Marea Britanie, unii dintre primii disponibilizaţi, invocându-se pandemia şi criza economică, au fost românii, ei constituind cea mai masivă rezervă de forţă de muncă a Occidentului şi practic prima linie de sacrificiu. În unele state chiar li s-a dat un şut în fund acestor români necăjiţi, desigur nu la propriu, ci la figurat. Şi fiindcă brusc nu au mai avut slujbe şi venituri şi nici unde să locuiască, s-au întors în singurul loc în care se puteau refugia: acasă! Au venit buluc, luând graniţele şi apoi localităţile cu asalt. Era inevitabil să nu aducă cu ei şi pandemia. Dar pentru ţara de origine, pentru România, până într-o anumită limită, era un risc asumat. Mai departe a fost inconştienţa unor români veniţi de afară şi inconştienţa unor autorităţi.
Tratarea în România a unui bolnav de coronavirus costă, în funcţie de gravitatea bolii, între 2.000 şi 7.000 de euro, o sumă uriaşă. Statul român şi-a făcut datoria. S-a conformat! Românii întorşi acasă, neplătitori de impozite în această ţară, au fost trataţi cu grijă şi fără niciun fel de discriminare. Alte cheltuieli enorme suportate de statul român au fost legate de carantinarea acestora. Şi ce să vezi? Fără a fi trecut încă de vârful pandemiei, statele pe care le-am enumerat mai sus au decis, în mod corect, că economia trebuie repornită degrabă. România încă se mai gândeşte. Exact după modelul după care a reacţionat Klaus Iohannis la trei luni şi jumătate după dezlănţuirea epidemiei în China, spunând că este vorba despre un simplu zvon lansat de presa din România şi neidentificând la început niciun pericol. După care, cu mare întârziere, a admis că trebuie decretată starea de urgenţă, pe care, împreună cu Ludovic Orban, a gestionat-o dezastruos. Iar acum, după flux, urmează refluxul. Românii pleacă din nou în străinătate. Iar România ratează din nou o uriaşă oportunitate. În ce constă ea?...
De ce pleacă, în definitiv, românii să muncească afară în fermele de fructe şi legume ale Europei, ca muncitori sezonieri? De ce-şi asumă astfel atât de multe riscuri, dar şi calvarul bejaniei? Pentru că aici, în ţara lor nu găsesc locuri de muncă plătite corespunzător. Dar ar putea găsi. Şi iată cum. Este adevărat că negociind cu chiloţii în vine, autorităţile de la Bucureşti s-au lăsat păcălite de Statele Unite ale Europei şi au acceptat, neutilizând dreptul de veto, ca subvenţionarea pentru fermierii români prin fonduri europene să fie de câteva ori mai mică decât subvenţionarea fermierilor din zona euro. A fost şi o mare prostie şi un act de trădare! Dar s-a întâmplat... Şi la fel s-a întâmplat şi faptul că statul român, constrâns în limita de 2% din PIB a deficitului, nu a investit la rândul său subvenţionând masiv fermierii şi compensând ceea ce nu venea din bugetul UE. Iar fermierii, neprimind un buget echivalent, neavând nicio infrastructură comparabilă cu cea din statele din zona euro, şi neavând nici posibilitatea de a se împrumuta de la bănci decât cu dobânzi de câteva ori mai mari decât cele plătite de fermierii europeni, în mod firesc şi-au pierdut forţa de muncă. Nu au mai putut să-i plătească pe muncitorii sezonieri decât cu firimituri. Pe care aceştia le-au refuzat, plecând afară. Dar toată această situaţie putea şi încă mai poate fi reparată. Sezonierii români care lucrează în UE şi, nu mai puţin, ceilalţi, care nu sunt sezonieri, şi reprezintă o forţă de muncă uriaşă şi calificată, primesc acolo lunar remuneraţii consistente care le-au fost refuzate în ţara de origine. Cu aceşti bani ei îşi permit să se întreţină şi să locuiască, mai mult sau mai puţin modest, în respectivele state europene. Sumele pe care le încasează sunt impozitate acolo. Ele constituie un aport la bugetul de venituri al statelor respective. O bună parte din banii câştigaţi îi cheltuie pentru întreţinerea lor în condiţii cât de cât onorabile. Şi aceşti bani se scurg în economiile statelor-gazdă. Unii dintre ei, pentru a fi aproape de familie - şi acum mă refer mai puţin la sezonieri - şi-au dus în Occident copiii şi rudele apropiate. Costurile pentru întreţinerea acestora, suportate de românii care lucrează afară, se transformă în alte categorii de beneficii ale statelor-gazdă. Doar o mică parte din totalul banilor câştigaţi, şi din ce în ce mai puţini, ajung şi în România, alimentând în mod indirect, cu firimituri, şi economia statului de origine. Ce putem face imediat?
S-a creat o fereastră, nu ştim pentru cât timp, în care nu mai suntem ţinuţi de o limită a deficitului. Putem investi cât vrem şi unde vrem. În paranteză fie spus, este cu totul şi cu totul anormal ca în aceste condiţii totalul investiţiilor în dezvoltare ale României preconizate de Guvernul Orban să reprezinte doar 1% din PIB, în timp ce alte state europene profită de ocazie şi investesc chiar şi 17% din PIB. Niciodată nu ne vom putea dezvolta accelerat cu 1% din PIB. Tot despre acest principiu vorbim atunci când ne referim la forţa de muncă. Nimic nu împiedică Guvernul Orban să decidă deîndată o subvenţionare masivă a fermierilor români care, în loc să angajeze vietnamezi, chinezi, indonezieni şi aşa mai departe, vor angaja români pentru activităţile sezoniere sau permanente. Subvenţia trebuie să fie atât de consistentă încât românii să prefere să muncească aici şi nu în altă parte. Şi astfel am putea întoarce acele ceasornicului! Veniturile, de astă dată consistente şi nu derizorii ale acestora, vor fi impozitate în beneficiul statului român şi nu în beneficiul altor state. Economiile pe care cetăţenii le-ar putea face se întorc imediat sub forma cheltuielilor în economia naţională. Stabilizăm forţa de muncă, oprind astfel cel mai mare şi cel mai dramatic val migrator din toate timpurile, exceptând catastrofele, calamităţile de orice fel şi efectul războaielor. Guvernul Orban şi Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte, ar avea şansa să iasă glorioşi sub aspect politic din această uriaşă provocare. Altfel vor ieşi încărcaţi de ruşine!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It