Editorial AMOS NEWS - Ipocrizia lui Ludovic Orban

Premierul se face de râs. Din nou. Şi, fiind premier al României, ne face de râs pe toţi, şi pe susţinătorii, şi pe criticii săi, la grămadă. Vorbim despre acelaşi personaj politic care, începând din 2006, s-a rupt în declaraţii despre informatorii Securităţii arătându-se necruţător faţă de aceştia. Şi care, pe neaşteptate, 14 ani mai târziu, a întors macazul. Informatorii sunt acum buni. Buni de pus şi de menţinut în funcţii înalte ale statului. Să analizăm suceala.

Informaţiile complete despre multiplele şi contradictoriile declaraţii pe această temă ale lui Ludovic Orban le-am obţinut graţie arheologului presei de investigaţii Bogdan Tiberiu Iacob, care publică un amplu material pe această temă în Inpolitics. Vedem cum, ani la rând, începând din 2006, când se războia cu Mona Muscă, Ludovic Orban a susţinut de câte ori a fost cazul că foştii colaboratori ai Securităţii trebuie eliminaţi din viaţa politică şi din viaţa publică. Că oameni care au minţit cu cinism o viaţă întreagă, începând din decembrie 1989, nerecunoscând faptul că au colaborat cu Securitatea, au un caracter infect şi, ca atare, nu sunt demni de a intra în competiţia politică sau în competiţia pentru funcţii în administraţia publică centrală ori locală de stat. Trebuie eliminaţi ca nişte gunoaie!

Zilele trecute, situaţia s-a schimbat radical, respectiv, perspectiva din care Ludovic Orban analizează o situaţie de acest fel. Evenimentul îl vizează pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale şi cel mai longeviv demnitar al statului. Un om care se bucură de o largă recunoaştere în plan naţional şi internaţional pentru capacităţile sale, dar, în acelaşi timp, care de-a lungul timpului a şi fost de mai multe ori în mod violent şi insistent contestat de personalităţi care aşteptau o prestaţie cu totul diferită din partea celui care conduce Banca Naţională a României. Cert este că, zilele trecute, CNSAS l-a acţionat în judecată pe Mugur Isărescu, solicitând instanţei să constate calitatea sa de colaborator al Securităţii ca poliţie politică. Şi a produs şi documente în acest sens. Documente care demonstrează, cel puţin până la proba contrarie, că, sub numele de cod "Manole", Mugur Isărescu şi-a început ascensiunea profesională oferind Securităţii note informative despre modul în care cunoscuţi de-ai domniei sale se poziţionau în raport cu politica Partidului Comunist Român. Este clar că respectivele note informative au stat la baza distrugerii din faţă a unor cariere şi ale unor destine umane. Securitatea nu ierta. Acţionând ferm ca o poliţie politică, ea instala o barieră în calea promovării oricărei persoane se dovedea că-şi exprimă public îndoielile în legătură cu justeţea politicii Partidului Comunist Român şi a conducătorilor săi. Încă nu se ştie ce li s-a întâmplat concret celor despre care Mugur Isărescu a furnizat asemenea note informative. Dar, prin analogie, putem să ne imaginăm. Iar analogia s-a făcut şi ea relativ de curând. Este cazul altui colaborator al Securităţii, Traian Băsescu, cunoscut organelor sub numele de "Petrov", care, între alţii, şi-a turnat un coleg, relatând că acesta şi-ar fi exprimat dorinţa ca, odată plecat în străinătate, să se căsătorească acolo şi să-i spună "pas" statului comunist. Mai iute la mână, statul comunist, după ce a aflat ce şi cum de la Petrov, i-a curmat pur şi simplu cariera colegului de şcoală militară al lui Băsescu. Există la dosar o notă a Securităţii, prin care organele în drept sunt atenţionate asupra faptului că respectivul nu va primi de la Securitate în viitor un aviz pentru a se deplasa în străinătate. Şi nu poţi să fii căpitan de cursă lungă, circulând prin porturile interioare ale României. Cariera omului a fost pur şi simplu distrusă. Probabil aşa au stat lucrurile şi cu victimele lui Mugur Isărescu.

Există câteva puncte comune, dar şi câteva diferenţe între statutul celor doi. Punctele comune le-am văzut. În esenţă, ambii au făcut o carieră profesională de invidiat, beneficiind de sprijinul Securităţii, la schimb cu modul în care ei înşişi au sprijinit Securitatea. Au început ca simpli informatori, aşa cum au fost, din motive dintre cele mai diferite, sute de mii de români. Dar ambii au sfârşit ajungând în capul scării. Traian Băsescu de mai multe ori ministru în diverse guverne, apoi primar general al Capitalei, şef de partid, preşedinte al României în două rânduri şi, în prezent, europarlamentar. Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naţionale, cel mai longeviv din istoria lumii şi, o scurtă perioadă, chiar premier al României şi candidat prezidenţial. Am toate motivele să presupun că, între timp, şi unul şi altul şi-au pierdut calitatea de informator, primind în schimb grade, devenind ofiţeri acoperiţi, înalţi ofiţeri. Iar Legea Ticu Dumitrescu, pe care defunctul om politic o deplângea, arătând cum a fost maltratat actul normativ şi deturnat de la sensul său iniţial, cu toate celelalte proceduri care au pus Legea Ticu în operă, au ocolit mult timp o serie întreagă de persoane, protejându-le adevărata identitate. Ca să fiu cât mai explicit, la începutul anilor '90, eu am recunoscut că am colaborat cu Brigada Antiteroristă, parte a Securităţii României, oferind informaţii, tot sub pseudonim, despre cetăţeni străini bănuiţi că acţionează din interiorul unor organizaţii teroriste din lume. Nu am avut şi nu am de unde să ştiu, dacă informaţiile pe care le-am furnizat de-a lungul a patru-cinci ani au fost utilizate exclusiv pentru protecţia unor comunităţi din România şi din Europa sau au fost utilizate, fie şi în parte, în scop de poliţie politică, pentru ca Securitatea să poată şantaja şi racola cetăţeni străini. Partea interesantă este că, la fel ca şi în cazul lui Mugur Isărescu, ca şi în cazul lui Traian Băsescu, răspunzând unor solicitări, CNSAS a dat şi în cazul meu trei verdicte de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică. În aceste condiţii, tot în anii '90, m-am prezentat la CNSAS punând o întrebare simplă. De ce CNSAS afirmă că nu am colaborat cu Securitatea, când eu de fapt am colaborat? Răspunsul a fost stupefiant. "Dvs. nu existaţi în banca noastră de date ca informator al Securităţii". "Cum aşa?", am întrebat. "Simplu", mi s-a răspuns. "Toate colaborările cu Brigada Antiteroristă sunt arhivate şi păstrate la strict secret decenii la rând. Nici noi şi nici dvs. nu avem acces la aceste documente". Tot ceea ce am mai putut să fac a fost să organizez o conferinţă la Hotelul Intercontinental cu titlul "Cum nu am fost, dacă am fost?", să explic ce s-a întâmplat şi să-mi exprim protestul faţă de prevederile legii.

Şi biografiile lui Traian Băsescu, alias Petrov, sau Mugur Isărescu, alias Manole, au fost până de curând păstrate la strict secret. Probabil sunt păstrate şi în continuare acolo. Dar, rând pe rând CNSAS-ul a primit din ce în ce mai multe documente. Astfel încât şi într-un caz şi în celălalt, vârful icebergului a ieşit din apă. Şi au apărut câteva probe legate de colaborarea lor cu Securitatea ca poliţie politică.

Dar ceea ce îi deosebeşte pe cei doi este la fel de relevant ca ceea ce-i uneşte. Pe Mugur Isărescu l-a apărat până de curând o lege, care nu-l obliga să dea cu subsemnatul şi să informeze societatea dacă a fost sau nu colaborator al Securităţii. Şi care împiedica CNSAS-ul să-l cerceteze pe ditamai guvernatorul Băncii Naţionale. Prin urmare, Mugur Isărescu nu a fost silit să dea declaraţii scrise, pe proprie răspundere, răspunderea fiind penală, dacă a fost sau nu colaborator al Securităţii. Prin urmare, Mugur Isărescu nu a comis un fals în acte publice. Şi cu atât mai puţin mai multe falsuri. În timp ce Traian Băsescu, de-a lungul carierei sale, a tot dat cu subsemnatul, făcând mereu şi mereu sperjur. Făcându-se mereu şi mereu vinovat de fals în acte publice. După ce hotărârea va rămâne definitivă, el va avea de făcut faţă unui consistent dosar penal. Ca să mă fac mai bine înţeles, am să recurg din nou la propriul exemplu. Singurele mele poziţii publice în care a trebuit să dau declaraţii pe proprie răspundere în sensul colaborării sau necolaborării mele cu Securitatea au fost cele determinate de statulul meu de senator al României. Şi am dat de fiecare dată când a fost necesar asemenea declaraţii. Şi ce am scris? Am scris că am fost colaborator al Securităţii, dar că CNSAS, în mod eronat, afirmă că nu am fost. M-am ferit prin urmare să comit un fals în acte publice. Mugur Isărescu nu a fost silit nici măcar să se ferească, în timp ce Traian Băsescu a semnat de nenumărate ori în fals, fără să tresară. Acum, după ce am lămurit detaliile de mai sus, este poate momentul să-l întrebăm pe Ludovic Orban de ce i-a condamnat atât de aprig în trecut pe informatorii Securităţii şi de ce acum, când a fost întrebat punctual în legătură cu Mugur Isărescu, a cârmit-o cu 180 de grade? Care este motivul real care l-a determinat să adopte o poziţe diametral opusă celor anterioare? Vom afla acest motiv real de la el? Sau tot de la CNSAS? Măi, Ludovic, măi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It